Comisia Europeană a aprobat Raportul său privind progresele înregistrate în direcția realizării spațiului european al educației

0
266

Comisia a aprobat Raportul său privind progresele înregistrate în direcția realizării spațiului european al educației. Raportul face bilanțul inițiativelor UE aflate în curs de desfășurare și al tendințelor actuale legate de progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor la nivelul UE în domeniul educației și formării și stabilește, totodată, sarcinile de executat înainte de momentul important reprezentat de anul 2025.

Cele 40 inițiative în curs la nivelul UE cuprind acțiuni strategice de politică, de la învățarea mixtă la învățarea pentru dezvoltare durabilă și strategia europeană pentru universități, precum și proiecte finanțate de UE, cum ar fi Academiile pentru cadrele didactice, coaliția în domeniul educației privind clima și centrele de excelență profesională. De asemenea, se desfășoară acțiuni ulterioare activității grupurilor de experți, cum ar fi cele privind dezinformarea sau investițiile de calitate, precum și măsuri pentru ca programul Erasmus + și Corpul european de solidaritate să devină mai favorabile incluziunii. Grație unui angajament comun față de realizarea spațiului european al educației, inițiativele respective consolidează acțiunile întreprinse de statele membre.

Citiți mai departe pe :https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_22_6707