Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, elevilor navetişti li se vor deconta sume duble pentru transport, faţă de cele din prezent. Actul normativ ar putea fi respins de Curtea Constituţională

0
473
Conform unei Ordonanţe de Urgenţă, aprobată , ieri, de Guvern, un elev navetist va deconta o sumă dublă faţă de cea actuală: de la 66 de lei la 132 de lei, arată Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat. Dar, aceasta ar putea să nu fie aplicată, deoarece  Consiliul Legislativ consideră că proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional.

FOTO: Franz 1212/Dreamstime.com

Ministerul Educației mai precizează că,  în vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului, a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia. Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ, deoarece se consideră că  elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale.

Exemplu de decontare

Pentru a explica mecanismul, Ministerul Educației dă  un exemplu pentru modul de creştere a sumelor decontate. “Pentru a exemplifica, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi 60 de lei pentru primii 3 km la care se vor adăuga 6 lei pentru fiecare km dintre cei 12 rămași, rezultând un total de 132 de lei, bani pe care elevul îi primește înaintea achiziționării abonamentului. Pentru a înțelege creșterea, până acum, pentru aceiași 15 km, un elev ar fi primit 30 de lei pentru primii 3 km la care se adăugau 3 lei pentru fiecare km dintre ceilalți 12, cu un total de 66 de lei“, se precizează în comunicat. “În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza pacticării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele județelor/ sectoarelor municipiului București. Elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a patru călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport”, mai informează ME.

Ce spune Consiliul Legislativ
Ministerul Educației anunță că în vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului, a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia. „Din textele propuse reiese, de fapt, că elevii beneficiază doar de decontare, care poate fi parțială, a sumelor plătite pentru asigurarea transportului, fiind nevoiți să suporte o parte din cheltuielile de transport, iar în aceste condiții, respectivii elevi sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale”, se menţionează în avizul Consiliului Legislativ. În text apare că, „deși, de principiu, toți elevii beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport, în realitate elevii care nu pot să-i școlarizați în localitatea de domiciliu și care nu beneficiază de un serviciu public de transport trebuie să suporte aceste cheltuieli, dacă sunt mai mari de 60 lei/lună pentru distanță de 3 km, iar pentru distanțe ce depășesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, putând fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare”. Este adusă în atenție situația în care anumiți elevi sunt obligați să suporte, chiar și parțial, cheltuielile de transport: „În condițiile în care nu există certitudine cu privire la serviciile publice de transport, această categorie de elevi se poate află în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de gratuitate, fiind obligați să suporte, chiar și parțial, cheltuielile de transport pentru deplasarea localitatea unde sunt școlarizați”. De asemenea, Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil proiectului dar a precizat că pe termen lung, suma forfetară nu este o soluție: “oferirea acestei sume forfetare care într-adevăr acoperă o bună parte din situațiile elevilor navetiști, nu impune nici un blocaj pentru operatorii de transport atunci când vine vorba de majorarea prețului abonamentelor biletelor. Practic nu există garanția că peste o lună, suma forfetară de care vor beneficia elevii navetiști va fi suficientă și atunci”.

Nu toată lumea acceptă varianta

Sunt două tabere care şi-au spus punctul de vedere. Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților Edupart au anunțat că susțin proiectul de ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât în prezent, potrivit unui comunicat comun. Pe de altă parte, asociațiile de elevi din Constanța, Vâlcea, Ilfov și FePal critică deschis Ministerul Educației și nu susțin sub nicio formă proiectul de OUG, pe care-l prezintă ca o copie a OUG 50, contestată de o parte din aceste organizații la CCR. Ministerul Educației a promovat un proiect de Ordonanță de Urgență, care a fost şi aprobat de Guvern,  similar celui contestat la Curtea Constituțională, în care sumele decontate cresc, dar care nu asigură gratuitatea. Curtea Constituțională a amânat pentru 24 noiembrie pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor. Totul porneşte de la o decizie a fostului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prin care au fost lăsaţi peste 130 de mii de elevi navetiști fără bani de transport la școală, pe o schemă paralelă cu Legea.