Conform unui sondaj INSCOP, slaba pregătire a cadrelor didactice şi insuficienta atenţie acordată de părinţi, principalele probleme ale sistemului de educaţie

0
391
 Conform unui sondaj realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu mai multe universităţi, prezentat de Agerpres, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că slaba pregătire şi dezinteresul unor cadre didactice, precum şi  insuficienta atenţie acordată de părinţi sunt problemele principale ale sistemului de educaţie. Alte lipsuri majore invocate de respondenți – abandonul școlar și lipsa de disciplină a elevilor.

Este vorba despre un sondaj realizat de INSCOP, în cadrul proiectului “România Agenda 2050”, după unul similar realizat în mai-iunie a.c.. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi. Al doilea sondaj a fost realizat în perioada 26 septembrie – 4 octombrie 2022, pe un eşantion de 1.200 de persoane. Eşantionul e declarat a fi reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de peste 18 ani . Marja de eroare Eroarea este de +/-2,53%, la un grad de încredere de 95%. Conform datelor ultimului sondaj, cei chestionați în privința principalelor trei probleme ale sistemului de educaţie românesc, 53,6% dintre cei intervievaţi au făcut referire la slaba pregătire şi dezinteresul unora dintre profesori. 45,1% au menționat abandonul şcolar în rândul copiilor din medii defavorizate, iar 41% la lipsa de disciplină a elevilor.Peste jumătate dintre respondenți (aproape 62%) sunt de părere că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor la şcoală.

Educaţia şcolară, cel mai bun mijloc de a reuşi în viaţă

Aproape 9 din 10 participanți (88%) cred că educaţia şcolară este cel mai bun mijloc de a reuşi în viaţă. La sondajul precedent, nevoia de îmbunătățire a calitatea angajaților din educație a fost invocată de un număr similar cu cel care acum consideră slaba pregătire a acestora drept una dintre principalele probleme: 53,7% au spus că aceasta e cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice de educație. Tot în mai – iunie, 21,9% menționau, ca soluții, bani mai mulți alocați pentru acest sector, 16,4% – reglementări mai bune și aplicate corespunzător. Conform analizei socio-demografice pe rezultatele sondajului inițial, situaţia se prezenta în felul următor:

  • Persoanele de 45-59 de ani, cu educație medie și superioară sunt cele care cred cu precădere că îmbunătățirea oamenilor implicați în serviciile publice de educație este cea mai bună soluție
  • Mai mulți bani, ca soluție de îmbunătățire a acestor servicii, este invocată în special de persoane cu vârste de peste 60 de ani, de cele cu nivel de educație mai scăzut, respondenți “inactivi pasivi” și de locuitorii din urban
  • Tinerii sub 30 de ani, oamenii cu educație superioară și locuitorii din București sunt cei care invocă preponderent reglementări mai bune și aplicate corespunzător.