Specialiștii Apele Române Jiu au informat primarii despre Registrele pentru evidența sistemelor individuale adecvate

0
365

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au prezentat, astăzi, în cadrul ședinței de lucru cu primarii doljeni, clarificările ce se impun privind implementarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 714/2022.

În cadrul ședinței edililor locali le-au fost prezentate principalele aspecte ale H.G nr. 714/2022, potrivit căreia sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice. Totuși, există și excepție pentru utilizatorii persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă – pot fi autorizate sistemele individuale adecvate până la punerea în funcțiune a sistemelor publice de canalizare nou-înființate, la care au obligația de a se racorda în termen de cel mult un an de la punerea în funcțiune a acestora.

La nivelul primăriilor din Dolj urmează a fi înființate registre pentru evidența acestor sisteme, prin care proprietarii imobilelor conectate la sisteme individuale adecvate de epurare au obligația să le înscrie în termen de 120 de zile.  Aceeași obligație de înregistrare au și proprietarii de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a HG nr. 714/2022, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a acestei Hotărâri. Ședința amintită s-a desfășurat la sediul Prefecturii Dolj, fiind prezidată de către Prefectul Județului Dolj, reprezentanții primăriilor primind informațiile necesare pentru a duce la bun sfârșit realizarea  registrului pentru evidența sistemelor individuale adecvate. Totodată, acesția au aflat de la specialiștii Administrației Bazinale de Apă Jiu că, registrul deținut de autoritățile publice locale se pune la dispoziția autorității de gospodărire a apelor, iar autoritățile publice locale au obligația raportării situației implementării colectării și epurării apelor uzate.