Nkunku s-a accidentat şi ratează Cupa Mondială

0
460

Atacantul Christopher Nkunku s-a accidentat la antrenamentul de marţi al naţionalei Franţei şi a devenit indisponibil pentru Cupa Mondială din Qatar. Vârful lui RB Leipzig a suferit o entorsă la genunchiul stâng, după un duel cu mijlocaşul lui Real Madrid, Camavinga, şi va fi înlocuit în lotul pentru Cupa Mondială de Didier Deschamps, cel mai probabil cu Randal Kolo Muani, de la Eintracht Frankfurt. Ceilalţi atacanţi ai campioanei mondiale sunt: Karim Benzema (Real Madrid), Kingsley Coman (Bayern), Ousmane Dembele (FC Barcelona), Olivier Giroud (AC Milan), Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Kylian Mbappe (PSG). Franţa va juca la Cupa Mondială în grupa D, cu Australia, Danemarca şi Tunisia.