România, învinsă de Muntenegru, la Eurohandbal

0
323

Aşa cum se întâmplă la orice sport de echipă în duelurile cu Muntenegru, naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de reprezentativa ţării cu 600.000 de locuitori. În penultimul meci din grupa principală II de la Campionatul European, tricolorele aveau nevoie de victorie pentru a mai rămâne în cărţi pentru semifinale, dar au cedat la limită, 35-34, la Skopje. Echilibrul s-a păstrat până în ultimele 10 minute, când jucătoarele Bojanei Popovic, mult mai agresive, mai determinate, mai inspirate, s-au desprins decisiv, nefiind suspans pe final de joc. Dacă în prima repriză au fost prejudiciate de unele decizii de arbitraj, tricolorele au fost “trădate” de apărare şi de “poartă”, primind prea multe goluri pentru a se impune. Incapabile să se apere la Itana Grbic, româncele au aşteptat mai mult decât era cazul de la Cristina Neagu, care a fost sufocată pe final de efortul depus, terminând cu 9 goluri marcate. În ultimul meci din grupă, România întâlneşte Germania, miercuri, de la ora 16.30.