S-a încheiat asfaltarea celui de-al doilea tronson al DJ 561 B

0
623
S-a încheiat asfaltarea celui de-al doilea tronson al DJ 561 B, pe o distanță de aproximativ de 12 kilometri, cuprinsă între comunele Drănic și Valea Stanciului.
Primul strat de asfalt a fost turnat în decurs de o lună și va asigura condiții de trafic excelente până la turnarea stratului de uzură și încheierea lucrărilor. În paralel, continuă amenajarea șanțurilor, trotuarelor, parcărilor și stațiilor de autobuz.
Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, a fost recent într-o vizită  pe șantier, a mers și pe primul tronson al drumului, între Segarcea și Padea, acolo unde constructorul care a câștigat licitația la sfârșitul verii a început deja lucrările în ritm alert.
Se lucrează la casetele de lărgire a drumului, iar în intravilanul localităților Drănic și Segarcea s-au demontat bordurile, urmând a se monta cele noi. Reabilitarea celor 12 kilometri de drum este prevăzută a fi finalizată în decurs de un an de la începerea lucrărilor Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare și modernizare a celor două tronsoane se ridică la 14,4 milioane de euro. Banii europeni pentru investiții au fost obținuți prin intermediul a două proiecte transfrontaliere desfășurate în parteneriat cu regiunea Montana, din Bulgaria”, a precizat Cosmin Vasile, șeful administrației județene.