Două femei, reţinute de poliţişti, pentru furt calificat. Trei complice ale lor sunt plecate în străinătate

0
266

Ieri, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, două femei de 35 şi 36 de ani, din Craiova, bănuite de comiterea infracţiunii de furt în formă continuată. Acestea vor fi prezentate, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propenere de arestare preventivă.

În aceeaşi zi, polițiștii au efectuat trei percheziţii domiciliare în Craiova, pentru documentarea activităţii în dosarul penal întocmit la data de 27 octombrie a.c., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în formă continuată. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Astfel, la data de 27 octombrie a.c., în intervalul orar 13:00 – 15:00, din incinta a două puncte de lucru din Craiova, aparţinând unei societăţi comerciale, cele două femei, împreună cu alte trei, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de ani, din Craiova, care în prezent sunt plecate în străinătate, ar fi sustras articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 de lei. Femeile în cauză au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări, iar, în urma probatoriului administrat, au fost reținute pentru 24 de ore şi introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj. Astăzi, cele în cauză vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.