„Unității de Intervenție în Situații de Urgență din zona transfrontalieră – Craiova“, o investiție de peste 5 milioane de euro

0
405

O nouă structură, de importanță esențială pentru gestionarea situațiilor de urgență, este construită în vecinătatea Aeroportului Internațional Craiova, printr-un proiect cu finanțare din fonduri europene, implementat de Consiliul Județean Dolj.

Demersul, cu o valoare de peste 5 milioane de euro, vizează realizarea și echiparea unui sediu destinat unei unități a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia“, precum și dotarea acestuia cu autospeciale de ultimă generație.

„Am verificat recent șantierul viitoarei unități de pompieri din apropierea aeroportului și, fapt îmbucurător, am constatat că ritmul lucrărilor este unul alert. În mai puțin de 3 luni de la emiterea ordinului de începere, constructorul a realizat deja fundamentul principalelor componente ale noii structuri. Vorbim despre pavilionul administrativ, o clădire cu 2 niveluri, la care acum se lucrează la planșeul peste parter, garajul și atelierul de întreținere, a cărui structură metalică a fost deja ridicată, precum și depozitul pentru substanțele speciale destinate stingerii incendiilor.

În paralel, se află în derulare procedurile de achiziție prin care procurăm dotările necesare, fie că ne referim la ambulanțe, fie la autospeciale pentru stingerea incendiilor sau pentru descarcerare, astfel încât, la finalul acestui proiect, să avem o unitate perfect funcțională. Trebuie evidențiat rolul major al acestei noi structuri, ce face parte dintr-un sistem conceput în parteneriat cu autoritățile din Bulgaria, care va gestiona situațiile de urgență pentru întreaga zonă transfrontalieră Dolj – Vratsa.

În egală măsură, acest obiectiv reprezintă o componentă importantă în strategia pe care Consiliul Județean Dolj a implementat-o în domeniu, preponderent cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene, strategie care a mai inclus achiziționarea de echipamente destinate tuturor inspectoratelor pentru situații de urgență din Oltenia, construirea și echiparea centrului transfrontalier pentru coordonarea intervențiilor în caz de dezastru sau dotarea cu utilaje speciale pentru acțiuni prompte în situația producerii unor incendii în păduri“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Investiția include construirea unui pavilion administrativ

Cu o valoare de 9.379.300,85 lei, fără TVA, contractul de lucrări pentru realizarea „Unității de Intervenție în Situații de Urgență din zona transfrontalieră – Craiova“ a fost atribuit societății RECON SA și are prevăzut un termen de executare de 14 luni.

Investiția include construirea unui pavilion administrativ, cu spații de birouri, dispecerat, arhivă și sală de pregătire a misiunilor, a unui garaj cu 5 boxe destinate parcării autospecialelor și una conformată pentru atelierul de întreținere și reparații, dar și a unui depozit pentru substanțele folosite la stingerea incendiilor.

Proiectul „Reacții coordonate și eficiente ale autorităților în situații de urgență în regiunea Dolj – Vratsa“, implementat de Consiliul Județean Dolj, în calitate de lider, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgența „Oltenia“ și Primăria Vratsa, prin intermediul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, mai cuprinde, pentru partea română, achiziționarea a două ambulanțe (una tip B, una tip C), a unei autospeciale pentru descarcerare, a 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu capacitatea de 9.000 de litri, precum și a unei autospeciale de stingere a incendiilor cu capacitate sporită, echipată cu modul de descarcerare și prim ajutor calificat, de 4.500 de litri.

###

Mâine și în ediția print a ziarului Cuvântul Libertății