Accident lângă Işalniţa

0
520

În această dimineaţă, în jurul orei 07.20, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în afara localităţii Işalniţa, a avut loc un accident de circulaţie. În urma evenimentului, o femeie a fost transportată la spital.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un autoturism condus de o femeie de 48 de ani, din Filiaşi, în afara localităţii Işalnişa, din direcţia Filiaşi către Craiova, ar fi acroşat parapetul din beton care separă benzile de deplasare, fiind ulterior proiectat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului rutier, o femeie de 42 de ani, din Filiaşi, pasager în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital conştientă şi cooperantă. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.