Lansarea volumului „Ultima zi pe întuneric”, autor Alexandra Elena Tiță

0
761

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 9 noiembrie 2022, începând cu ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Ultima zi pe întuneric”, autor Alexandra Elena Tiță.

La lansarea volumului de debut al autoarei vor participa invitații: prof. Argentina Popa, prof. Adelina Dumitru, prof. Claudia Balaci și prof. Maria Lavinia Popa

Alexandra Elena Tiță s-a născut în Craiova, în anul 2008 și este elevă la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Romanul de debut al Alexandrei îmbină în mod armonios și surprinzător inocența copilăriei cu înțelepciunea și complexitatea trăirilor vârstei adulte, într-o poveste în care prezentul, trecutul, viitorul se contopesc pentru a evidenția trăsăturile perene ale naturii umane. Stilul meu are ritm, naturalețe și spontaneitate. Cu o voce literară inteligentă și originală, tânăra scriitoare mânuiește cu măiestrie firele narative care se întrepătrund, oferindu-ne o lectură care captivează și intrigă de la prima până la ultima pagină.” – Adelina Dumitru, profesor de limba și literatura engleză.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”