Neagoe: „Avem obiectiv 3 puncte, la Craiova”

0
387

În etapa a 17-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul oaspeţilor, fostul jucător al Ştiinţei, Eugen Neagoe, a prefaţat disputa din Bănie spunând că obiectivul echipei sale este să câştige, aşa cum a făcut-o în etapa trecută, cu FCSB.

„Ne aflăm în fața unei alte partide importante, la Craiova, după o serie de meciuri tari, cu cele mai puternice formații din campionat, Farul, CFR Cluj, de două ori, și FCSB. Avem același obiectiv precum Universitatea Craiova, 3 puncte, rămâne să vedem dacă ne putem ridica la același nivel precum la partida cu FCSB. I-am felicitat pe băieți pentru succesul cu FCSB, partida a trecut, acum așteptăm să vedem ce facem cu Craiova. Avem și noi grup puternic, jucători cu mare calitate, cu mare experiență, am mai spus-o, nu m-am înșelat. Băieții sunt la fel de conștienți de importanța meciului, sunt concentrați, le-am zis că este istorie partida cu FCSB. Astea cu listele… Am mai fost pe liste. Și Sorin Cârțu a zis că am fost pe lista Universității Craiova, scurtă sau foarte scurtă, dar n-am ajuns acolo. Când apar astfel de discuții, mai ales în media, orice antrenor trebuie să se simtă bine, atunci înseamnă că munca îi este apreciată. Sunt aici, la Cluj, nu mă gândesc decât la meciul cu Craiova, concentrarea mea e doar la U” a declarat „Geană”.