Carambol rutier în Craiova, soldat cu o victimă

0
504

Astăzi dimineaţă, ora 08.56, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe  Calea Severinului, din municipiul Craiova. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului, nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară în mers, intrând în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 42 de ani, tot din Craiova, acesta la rândul său fiind proiectat pe sensul opus de deplasare, lovind un autoturism condus de o femeie de 41 de ani, din Craiova. În urma evenimentului rutier, conducătorul primului autoturism a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. Toţi cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

FOTO: romania24.ro, preluat de Facebook/Info Trafic Craiova şi Dolj