“Omul şi cartea. O întâlnire cu …”, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, în săptămâna aniversară a instituţiei de învăţământ

0
747

În cadrul săptămânii  dedicate aniversării a 140 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova,  Catedra de Matematică a instituţiei de învăţământ a organizat, astăzi, simpozionul “Omul şi cartea. O întâlnire cu …”. punctele de suspensie au fost completate, pe rând, cu invitaţii care au luat cuvântul.

Sala de festivităţi a CNFB a fost arhiplină, elevi şi cadre didactice ascultându-i pe invitaţi, cu toţii de marcă. “Trăim un frumos moment aniversar, de promovare a valorilor fundamentale. Şcoala noastră a devenit un reper, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. De aceea, Catedra de Matematică a Colegiului a ţinut să invite personalităţi de marcă ale ştiinţei, care se vor adresa elevilor şi, deopotrivă, cadrelor didactice”, a precizat prof. Cristian Moanţă, şeful Catedrei de Matematică de la CNFB. Şi are dreptate, astfel că prezentăm lista invitaţilor: prof. univ. dr. Vicenţiu Rădulescu, Departamentul de Matematică, Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Craiova, matematician strălucit, cercetător recunoscut în toată lumea; prof. univ. dr. ing. Dan Selişteanu, Prorector al Universităţii din Craiova; Prof. univ. dr. Dan Ionuţ Gheonea, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova; prof. univ. dr. Iancu Ion, Departamentul de Informatică, Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Craiova; Lect. univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan, Prodecan al Facultăţii de Ştiinţe – Universitatea din Craiova; lect. univ. dr. Octavian Mustafa, Departamentul de Matematică – Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Craiova; as. univ. dr. Cristian Dinu, Departamentul de Informatică – Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Craiova.

Pledoarie pentru ştiinţele exacte

Fiind în Italia, la un congres internaţional, eminentul matematician Vicenţiu Rădulescu s-a adresat online celor prezenţi: “Îmi pare rău cu nu sunt în faţa dumneavoastră. Felicit Colegiul pentru ceea ce a realizat până acum şi sunt convins că excelenţa în educaţie va merge mai departe. Pentru elevi, fac o pledoarie pentru studiul ştiinţelor exacte. Copii, nu vă pierdeţi vremea cu informaţii neexistenţiale şi să fiţi cât mai utili societăţii noastre. România are nevoie de specialişti “. La bază inginer, Prorectorul Universităţii din Craiova, Dan Selişteanu cunoaşte fenomenul cercetării şi s-a dresat auditoriului: “Am fost elev aici, am făcut parte din promoţia centenară şi , ascultându-l pe domnul Rădulescu, unul dintre mentorii mei, nu pot decât să-i dau dreptate în studiul ştiinţelor exacte. Între Universitatea noastră şi UMF există o strânsă colaborare. Sfatul meu este să vă găsiţi vocaţia  şi să deveniţi studenţi ai celor două instituţii de învăţământ superior din Craiova. Nu numai în străinătate se poate face carte , ci şi , aici, la Craiova. Sunt foarte multe programe europene în derulare, aşa că posibilităţi de învăţare există”. Foarte interesantă, pentru elevi, mai ales, a fost prezentarea unui program de cercetare, realizat de Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Craiova, prezentat de Claudiu Ionuţ Popîrlan. Este vorba de o aplicaţie  de distingere a gesturilor statice şi dinamice, prin folosirea unor ochelari inteligenţi, aplicabilă în toate domeniile, inclusiv în medicină.  Proiectul se află în plină derulare, iar acesta i-a captivat pe elevi, care au adresat mai multe întrebări. La rândul său, Rectorul UMF, Dan Ionuţ Gheonea, la rândul său absolvent al CNFB, a vorbit despre colaborarea dintre cele două universităţi craiovene şi a prezentata un material în care ştiinţa ajută medicina: “Am văzut deschiderea voastră către nou, prin întrebările pe care le-aţi adresat domnului Popîrlan. Sunteţi privilegiaţi că faceţi parte dintr-un oraş cu două instituţii de învăţământ superior prestigioase. Şi aici se poate face carte. iar colaborarea dintre universităţi este foarte bună”.