Deces academicianul Eugen Simion

0
439

Cu regret am primit vestea trecerii la cele veşnice, în data de 18 noiembrie 2022, a academicianului Eugen SIMION, personalitate marcantă a elitei intelectuale româneşti. Cu o remarcabilă activitate de cercetare, academicianul Eugen SIMION s-a bucurat de un prestigiu recunoscut la nivel naţional şi internaţional.

Preşedinte al Academiei Române în intervalul 1998-2006, preşedinte al Secţiei de filologie şi literatură, din 2006, al aceleaşi instituţii, director al Institutului de Istorie şi Teorie Literală „G. Călinescu”, al Academiei Române (din 2006), cu o operă impresionantă în ţară şi în străinătate, autor şi coordonator al  Dicţionarului General al Literaturii Române, vol. I-VII, realizat de institutele de cercetare ale Academiei Române, personalitatea sa va rămâne una de referinţă în lumea mentorilor generaţiilor prezente şi viitoare.

Pe această cale, colectivul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, al Academiei Române din Craiova îşi exprimă regretul pentru dispariţia ilustrului om de cultură, academician Eugen SIMION, şi se roagă Bunului Dumnezeu să aşeze cu drepţii sufletul celui plecat pe calea veşniciei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!