Genesis Property: Angajații români, tot mai preocupați de protejarea mediului

0
314

Reducerea impactului asupra mediului înconjurător devine o preocupare tot mai importantă pentru angajații români, în contextul preocupărilor legate de schimbările climatice, iar așteptările privind măsurile „verzi” cresc. Astfel, angajați consideră că măsurile de protecție a mediului din clădirile și complexurile de birouri și locuințe sunt foarte importante, iar 70% dintre aceștia se așteaptă la o abordare sustenabilă și la mai multe inițiative pentru mediu, arată un sondaj inițiat în acest an de Genesis Property, în rândul a 1.180 de angajați din toată țara.

„Modul în care este percepută sustenabilitatea birourilor și locuințelor în aceste zile este foarte diferit de cum era acum un deceniu. Atunci, eficiența energetică a clădirilor începuse să devină un subiect principal de dezbatere, dar semnarea Acordului de la Paris a schimbat radical așteptările și perspectivele legate de sustenabilitate și climă. Dezbaterile publice despre subiecte precum amprenta de carbon, consumul de apă și energie, risipa de resurse, inegalitatea socială, reciclarea produselor și alte dimensiuni ale sustenabilității sunt din ce în ce mai frecvente și mai intense. Nu mai este un lux ci, mai degrabă, un imperativ pentru companii să devină tot mai implicate în reducerea impactului asupra mediului, iar angajații tot mai atenți la modul în care sunt implementate aceste măsuri. Iată de ce pot afirma că sustenabilitatea va deveni foarte curând noul standard la locul de muncă”, a declarat Ioan Bejan, Sustainability Manager, Genesis Property.

Politica de sustenabilitate și respectarea cadrului legal privind protecția mediului se reflectă astăzi inclusiv asupra brandului de angajator. Pe de-o parte, 77% dintre respondenții la sondajul Genesis Property spun că ar avea mai multă încredere în angajatorul lor dacă acesta și-ar lua angajamentul să devină o companie cu emisii nete de carbon zero până în 2040, acesta fiind unul dintre obiectivele asumate la nivelul Uniunii Europene (UE) în cadrul Acordului de la Paris. Iar pe de altă parte, peste 56% dintre angajați spun că, dacă ar avea opțiuni,  nu ar mai accepta să lucreze într-o clădire care nu respectă cu strictețe standardele de protecție a mediului.

Pe lângă impactul ecologic, dezvoltarea sustenabilă și măsurile „verzi” în clădirile și complexurile de birouri și locuințe, cu obiective de reducere a efectelor asupra mediului și climei, pot contribui la crearea unui stil de lucru și de viață prietenos cu mediul, consideră 27,3% dintre respondenții la sondajul Genesis Property, și pot asigura mai multă flexibilitate în folosirea spațiilor comune (20,7%). De aceea, 26,3% dintre angajați consideră că sustenabilitatea va determina o nouă tendință în dezvoltarea clădirilor de birouri, iar locuințele aflate în imediata apropiere a acestora vor contribui la atenuarea impactului asupra mediului prin reducerea emisiilor generate de mijloacele de transport (71,5%), dar și prin gestionarea mai eficientă a deșeurilor (22,9%).

Dezvoltarea sustenabilă, acțiunile și inițiativele pentru reducerea impactului asupra mediului sunt o prioritate strategică pentru Genesis Property, ca parte a politicii ample de sustenabilitate a companiei, reflectată atât în activitatea de până acum, cât și în planurile de viitor. Prin strategia de business, Genesis Property aplică principiile dezvoltării sustenabile în transformarea Novo Park în YUNITY Park, proiect care respectă nu doar actualele standarde privind reducerea impactului asupra mediului, dar se înscrie perfect în obiectivul strategic al companiei de a reduce la net zero emisiile de carbon până în anul 2040. YUNITY Park reprezintă un concept nou de dezvoltare imobiliară care va include o pădure urbană, numeroase zone verzi, alei pietonale și oglinzi de apă, având ca obiectiv să ofere oamenilor un spațiu sustenabil, adaptat stilului de lucru și de viață al viitorului.

Sondajul Genesis Property privind stilul de viață în birourile viitorului a fost desfășurat, la nivel național, în aprilie-mai 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.180 de utilizatori de internet din România. Aproape 52% dintre participanți sunt bărbați, aproape 60% au vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, iar aproape 55% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.