Gazoductul Nord Stream: Scurgere spectaculoasă, precedată de explozii submarine

0
452

Gazoductul Nord Stream, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, a fost în două rânduri atins de scurgeri spectaculoase, precedate de explozii submarine, la care UE promite „un răspuns cât mai ferm posibil” neexcluzând posibile acte de sabotaj. Scurgerile au fost identificate luni, în largul insulei daneze Bornholm, între sudul Suediei şi Polonia, vizibile de la distanţă. Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politici de securitate, Josep Borell, a afirmat că daunele aduse conductelor Nord Stream 1 şi 2 nu sunt o coincidenţă, iar „perturbarea intenţionată a infrastructurii energetice europene va fi abordată printr-o reacţie solidă şi unită”. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că a discutat cu premierul danez Mette Frederiksen despre un act de sabotaj la Nord Stream. Potrivit Copenhagăi, scurgerea durează de cel puţin o săptămână. Institutul seismic suedez a înregistrat două explozii submarine „forte probabil în urma detonaţiilor”. Cele două conducte exploatate de un consorţiu dependent de gigantul rus Gazprom, nu sunt operaţionale, din cauza consecinţelor războiului din Ucraina dar sunt umplute cu gaz. Danemarca a deplasat două nave militare, acompaniate de elicoptere şi a instituit codul portocaliu asupra infrastructurii sale energetice. Nord Stream 2, finalizat în 2021 destinat dublării capacităţii de livrare de gaze, a fost blocat, prin represaliile economice la invadarea Ucrainei. Nord Stream 1, cu o capacitate de 55 miliarde metri cubi pe an, şi-a redus volumele de gaz livrate acuzând sancţiunile economice şi întârzierea reparaţiilor necesare. În urma evenimentelor descrise s-a interzis avioanelor şi navelor să se apropie de locul incidentului la mai puţin de 5 mile marine.