România bate Bosnia, dar ajunge în lumea a treia a fotbalului

0
560

Urma nu a scăpat turma tricolorilor. Chiar dacă a bătut Bosnia la scor şi a strâns 4 puncte în campania de toamnă, România nu a câştigat meciul care trebuia, fiindcă Finlanda, cu care remizasem cu câteva zile în urmă, a învins şi ea în Muntenegru şi ne-a luat faţa. România ajunge astfel unde îi cam este locul, în lumea a treia a fotbalului, unde se va duela cu Feroe, Kosovo sau Azerbaidjan. Şi nu neapărat jucătorii sunt de acest nivel, dar şleahta de impostori care conduce fotbalul românesc se pliază pe acest palier, al lumii a treia, de unde va fi greu să mai ieşim, cel puţin în această formulă de “strategi”. Dacă ne uităm la statistică, am putea spune că am avut ghinion să retrogradăm cu 7 puncte, agoniseală cu care nu s-a picat din nicio altă grupă, dar prima parte a campaniei, în care s-a cam decis totul, a fost horror. La finiş, nici Muntenegru nu s-a omorât cu firea contra Finlandei, dar şi Bosnia, care câştigase deja grupa, a aliniat în Giuleşti formula second-hand.

Remarcabilă rămâne contribuţia lui Nicuşor Bancu la prima reprezentativă, de departe cel mai bun tricolor al ultimului an. Dincolo de aportul său consistent în joc, căpitanul Ştiinţei s-a implicat la 6 din ultimele 7 goluri marcate de România, înscriind de 2 ori şi oferind 4 pase de gol. Cu Bosnia, primele trei goluri au fost din assist-urile sale.

Pentru România urmează Mondialul, doar la TV, şi apoi campania de calificare la Euro 2024.

România – Bosnia 4-1

Au marcat: Man ’38, Puşcaş ’73, ‘86 şi Raţiu ’79 / Dzeko ’77.

România: Radu – Raţiu, Rus (Nedelcearu), Burcă, Bancu – Stanciu, Marin (Băluţă ’64), Olaru – Man (Cordea ’64), Alibec (Puşcaş ’64), Sorescu (Camora ’56). Selecţioner: Edward Iordănescu

Bosnia: Vasilj – Šerbečić, Kovačević (Saničanin ’25), Miličević (Duljević ’46), Ćivić (Kolašinac ’61) – Šarić (Džeko ’71), Cimirot (Danilović ’46), Gojak – Dedić, Prevljak, Demirović. Selecţioner: Ivaylo Petev.

Arbitru: Halil Umut Meler (Turcia).

La celălalt meci din grupă: Muntenegru – Finlanda 0-2. Au marcat Antman ’47, Kallman ’53.

Clasamentul final al grupei: 1. Bosnia – 11 puncte, 2. Finlanda – 8 puncte, 3. Muntenegru – 7 puncte, 4. România – 7 puncte. Bosnia şi Herţegovina a promovat în Divizia A, iar România a retrogradat în al treilea eşalon valoric.