Al XII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova

0
699

Proza italiană între comunicare și invenție literară

Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Departamentul de Limbă, Literatură și Arte al Universităţii pentru Străini din Perugia, organizează în zilele de 29 şi 30 septembrie 2022 cel de al XII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova, intitulat Proza italiană între comunicare și invenție literară, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma.

Lucrările simpozionului se vor desfăşura în limba italiană şi sunt grupate în patru secţiuni: lingvistică, literatură, literatură comparată şi didactica limbii şi a literaturii italiene.

La simpozion, organizat în prezență și online, participă 62 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Cehia, Elveția, Italia, Grecia, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timișoara şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Universitatea din Craiova este reprezentată de prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Lavinia Similaru, doctorand Carmen Teodora Făgețeanu.

Cele două conferinţe plenare ale simpozionului vor fi susţinute de profesorii Smaranda Bratu Elian (Universitatea din Bucureşti) și Alfredo Luzi (Universitatea din Macerata).

Deschiderea festivă a simpozionului va avea loc joi, 29 septembrie 2022, ora 9.30, în sala 444 a Universităţii din Craiova, în prezenţa online a Excelenței Sale, domnul Alfredo Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei în România.

Comitetul de organizare a simpozionului este format din prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Lavinia Similaru, lect. univ. dr. Ramona Lazea și doctorand Carmen Teodora Făgețeanu, de la Universitatea din Craiova, și prof. univ. dr. Francesca Malagnini, de la Universitatea pentru Străini din Perugia.