Spania: 15 jucătoare convocate la echipa reprezentativă contestă antrenorul!

0
363

Potrivit unui comunicat al RFEF, 15 jucătoare componente ale echipei reprezentative, au trimis fiecare câte un e-mail în care afirmă că situaţia la echipa naţională le afectează serios starea emoţională şi de sănătate. Media spaniolă speculează faptul că o parte din jucătoare doresc despărţirea de selecţionerul Jorge Vilda. RFEF a comunicat însă că nu va permite jucătoarelor să pună în discuţie selecţionerul naţional şi staff-ul tehnic. În consecinţă nu vor fi convocate decât jucătoarele care doresc să poarte tricoul Spaniei. Potrivit Radio COPE printre jucătoarele contestatare se află cele de la Barcelona, Manchester United şi Manchester City.