Dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen

0
351

Europarlamentarul Victor Negrescu a obținut sprijinul unui număr important de deputați europeni pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene la o dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, dar și pentru ca aceștia să prezinte urgent un calendar de aderare și, totodată, să precizeze dacă în luna decembrie, conform solicitării făcute de semnatari, va fi supusă la vot extinderea spațiului european de liberă circulație.

Peste 50 de eurodeputați din toate grupurile politice pro-europene au susținut acest demers important pentru țara noastră, astfel încât este îndeplinit criteriul tehnic pentru ca procedura parlamentară specifică să fie declanșată și, în consecință, să existe o dezbatere în plenul Parlamentului European.

“Prin această inițiativă, Parlamentul European demonstrează încă o dată faptul că este instituția europeană care a susținut constant aderarea României la spațiul Schengen.

Consiliul UE și Comisia Europeană sunt invitate să prezinte un calendar pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen și, totodată, să spună dacă, conform solicitării noastre, se va lua această decizie la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, din luna decembrie, astfel încât România să devină membră a spațiului de liberă circulație începând cu anul viitor.

Acest demers vine în continuarea petiției pe care am depus-o și care a fost dezbătută de legislativul european, precum și a rezoluțiilor adoptate în acest sens.

În acest context, sprijinul celor peste 50 de colegi eurodeputați confirmă susținerea lor pentru solicitarea pe care am făcut-o săptămâna trecută în plenul Parlamentului European, pentru un vot anul acesta în Consiliul UE.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei, din delegația română, precum și celor din alte state membre, din toate grupurile politice, pentru sprijinul oferit. Am demonstrat că pentru interesul României și unitatea europeană reușim să fim uniți”, a declarat reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, a evidențiat recent în plenul legislativului european necesitatea aderării la spațiul Schengen pentru a asigura drepturi egale pentru cetățenii români la nivel european, dar și pentru a beneficia de avantajele aduse de acest statut, cum ar fi creșterea exporturilor și a profiturilor înregistrate sau dezvoltarea și eficientizarea sectorului de transporturi.

Europarlamentarul a inițiat recent campania #RomâniiMerităÎnSchengen, împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România, prin intermediul căreia, în prima parte a anului, au fost contactați toți liderii europeni care pot influența decizia privind aderarea României la spațiul Schengen, iar în prezent, în întreaga țară, se strâng mesajele de susținere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărți poștale puse la dispoziție de organizatori și care vor fi depuse la sediul Consiliului.

Coordonator național al PES activists România, eurodeputatul PSD, Victor Negrescu a inițiat totodată, în anul 2015, o altă campanie, #RomâniaCereÎnSchengen, inițiativă susținută de peste 40.000 de români care a generat din partea Parlamentului European o decizie în Comisia pentru Petiții și, ulterior, o rezoluție importantă de sprijin privind aderarea României la spațiul Schengen.