Descoperire istorică de valoare aproape inestimabilă, la Mediaş

0
370
În urmă cu câteva zile, la Mediaş, a fost descoperită o colecţie istorică de valoare aproape inestimabilă. Peste 150 de volume, documente vechi, manuscrise, unele chiar de 1.200 de ani, au fost descoperite în podul unei biserici din Mediaș de prof. dr. Adinel Dincă, de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Profesorul clujean a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, citat de edupedu.ro,  că descoperirea n-a fost întâmplătoare, ci existau informații despre depozitul de carte respectiv.

 

 

“Este vorba de o bibliotecă veche, care se afla depozitată în unul dintre turnurile bisericii. Noi am avut acum posibilitatea de a începe o cercetare într-un proiect, care va dura doi ani de zile. Aveam indicii din literatura veche, de secol XIX, că s-ar păstra nişte cărţi. Noi estimam că ar fi vorba de 30-40, maximum 50 de volume şi deja am depăşit 150 de volume descoperite, plus documente vechi. Se ştia că există carte veche acolo, dar nu se ştia ce anume şi în ce volum. Deci, nu este o descoperire întâmplătoare, că noi am fi căutat altceva şi am găsit carte veche. Ştiam că există ceva, aveam indicii vagi, dar nu ştiam detalii”, a precizat Adinel Dincă. Este vorba de o bibliotecă de formaţie umanistică, savantă, foarte rafinată, cu cărţi majoritare în limba latină. “Comunitatea locală ştia de existenţa fondului de carte, dar nu ştia detalii, valoarea ştiinţifică, nu ştia detalii de natură profesională. Cartea era protejată, era într-un spaţiu închis. Este o bibliotecă cu cărţi în limba latină în marea lor majoritate, texte de şcoală, care ţin de şcoala locală şi de educaţia teologică. Este vorba despre o bibliotecă de formaţie umanistică, o cultură savantă, foarte rafinată. Biserica parohială gestiona o şcoală elementară. Un alt aspect important e că aceste cărţi se păstrează în locul în care au fost ele folosite acum câteva sute de ani, n-au fost mutate, plimbate”, a mai spus profesorul, care a adăugat că starea lor de conservare este foarte bună în general, deşi sunt sunt câteva piese care ar necesita restaurare.

Un fond de carte istoric

Biblioteca Batthyaneum a anunţat că fondul de carte face parte din arhiva Bisericii Evanghelice “Sfânta Margareta” din Mediaş şi că descoperirea “seamănă cu una dintre poveştile lui Indiana Jones”. “O echipă de specialişti, condusă de domnul profesor universitar dr. Adinel C. Dincă (UBB Cluj), a descoperit o întreagă colecţie de cărţi, manuscrise şi documente în arhiva Bisericii Evanghelice “Sfânta Margareta” din Mediaş. Descoperirea seamănă cu una dintre poveştile lui Indiana Jones, mai exact, o arhivă complet uitată, lupta cu împărăţia porumbeilor pentru a o recupera, uimirea în faţa descoperirilor făcute, importanţa acestora pentru istoria circulaţiei ideilor în perioada medievală în Transilvania”, se arată într-o postare pe Facebook a Bibliotecii Batthyaneum.

Potrivit reprezentanţilor bibliotecii, este vorba de circa 139 de volume, tipărite (ante 1470-1600), două volume manuscrise, primele decenii ale sec. XVI, aproximativ 60 de documente originale din sec. XIV-XVI (cu câteva piese originale şi copii din sec. XVII), aproximativ 10 registre administrative ale parohiei Mediaş din sec. XVII-XVIII care păstrează fragmente de manuscrise medievale (au fost identificate preliminar – ms. sec. IX-X, ms. sec. XII fin., ms. sec. XIII Paris, mss. liturgice sec. XIV-XV), conform Agerpres. “Activităţile de cercetare sunt în plină desfăşurare, într-un proiect care se va întinde pe cel puţin doi ani: (…) ‘Cultura scrisului şi lecturii la Mediaş (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucţie virtuală şi analiză ştiinţifică a unei biblioteci parohiale şi gimnaziale transilvănene’ (2022-2023). Proiectul este finanţat de către Ministerul pentru Cultură şi Artă al Germaniei”, se mai precizează în postarea Bibliotecii Batthyaneum.