A dat peste o fetiţă în trafic rutier şi a fugit de la locul accidentului

0
500

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Băilești, județul Dolj, a fost reținut de polițiști, după ce, aseară,  fiind aflat la volanul unui autoturism,  a lovit o fetiţă în vârstă de patru ani  şi a fugit de  de la locul accidentului.

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc joi seara pe o stradă din municipiul  Băilești.

“Un tânăr de 25 de ani din  este bănuit că, în timp ce conducea o mașină, ar fi acroșat o fată de în vărstă de patru  ani și a părăsit locul accidentului. În urma impactului, fata avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital. Polițiștii l-au identificat pe tânăr și l-au dus la audieri, fiind ulterior reținut. În baza activităților informativ-operative, desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Băilești,  a fost identificat conducătorul autoturismului, acesta fiind condus la audieri. Tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.