În ziua în care a împlinit 74 de ani de existenţă, Universitatea Craiova a reuşit o remontada antologică, la Severin, contra Farului Constanţa. Oltenii au fost conduşi cu 3-1, dar au reuşit să câştige cu 4-3 în faţa echipei lui Gică Hagi, căreia i-au provocat prima înfrângere din acest sezon. La final, antrenorul Ştiinţei, Mirel Rădoi, a declarat:
“Prefer să câștig cu emoții și să fiu fericit la final. N-aș vrea să fiu în poziția lui Gică acum. Au fost două reprize diferite. În prima am arătat undeva la 30-40% din puterea noastră, iar repriza a doua a fost la mâna noastră. Eu cred că toate greșelile personale de transmitere a balonului au fost din cauza faptului că ne-am mișcat târziu. Mișcările erau mereu în contratimp. La pauză am avut o discuție, am reglat anumite lucruri tactice. Le-am spus jucătorilor că dacă am marcat două goluri în prima repriză, mai putem marca două și în a doua, dar cu condiția să nu mai primim niciunul. Am schimbat sistemul din 5-3-2 în 3-4-3. Le-am transmis să aibă încredere, curaj, le-am explicat ceea ce au făcut greșit și să ieșim motivați în a doua repriză. Le-am promis la pauză că dacă nu vom mai primi gol și dacă vor reuși să înscrie de două ori, atunci voi da eu masa și acum trebuie să o plătesc. Vedem dacă mai găsim jucători liberi, dar care să fie și de calitate. Vor trebui să vină cu un plus. După cum am zis și zilele trecute, mai avem nevoie de doi-trei jucători pe anumite poziții. La Arla a fost că ne-am dorit un portar bun, dar și un lider. În momentul ăsta, nu putem vorbi de campionat pentru că au trecut abia nouă etape”.
„Din cauza unor astfel de meciuri m-am lăsat de antrenorat, mi-ar fi fost greu să gestionez acum, când eşti tânăr e altceva, deşi la final te bucuri de succes şi mai mult, când revii. La un moment dat era număraţi, dacă eram la box. Să revii de la 1-3 contra unei echipe care ne-a pus probleme, a jucat agresiv, e un rezultat super, merită felicitaţi băieţii că nu au căzut, nu au fost copleşiţi, probabil la pauză Mirel a punctat decisiv unde s-a greşit. Mă bucură revenirea lui Markovic, pentru că are calitate, e important pentru el să recidiveze. E bine şi pentru Nistor, pentru că a trecut printr-o perioadă mai grea, trebuie să-l mobilizeze, să redevină jucătorul acela important care a fost pentru noi. Avem încă această rană deschisă, a eliminării din Europa. De necazul meciului de la Beer Sheva nu m-am mai uitat la niciun joc de campionat, am văzut numai partidele Universităţii Craiova. Avem speranţe pentru derby-urile cu CFR şi FCSB, sunt meciuri de orgoliu, te obligă să fii la un nivel înalt” a declarat preşedintele Ştiinţei, Sorin Cârţu.