Nou-promovata Nottingham Forest, revenită în Premier League după 23 de ani, a realizat un mercato de poveste pentru elita engleză, transferând nu mai puţin de 21 de jucători în acestă vară, record absolut pentru această perioadă de transferări în Anglia, potrivit site-ului Transfermarkt. În 2013 Crystal Palace a adus 17 jucători. Cheltuielile oficiale ale lui Nottingham Forest se ridică la 173 mil. euro. Cel mai scump transfer (29 mil. euro) este cel al lui Morgan Gibbs White (22 ani), adus de la Wolverhampton, urmat de cele ale lui Awonyi Taiwo (Union Berlin) şi William Neko (Liverpool), ambele de câte 20 mil. euro fiecare.