Program european , derulat de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, soldat cu premii

0
395

Conform unui proiect european, desfăşurat de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, au fost premiaţi 200 de membri care au făcut parte din program.

În cadrul proiectului POCU/626/6/13/132662 ,cu titlul ”Educație și competențe prin stagii de practică pentru studenți din domeniul drept și administrație publică”, desfășurat în parteneriat între Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept – Beneficiar și Baroul Dolj – Partener şi cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 cu o valoarea de 4.348.459,50 lei, subactivitatea A 3.7, presupune premierea a 200 de membri ai grupului-țintă (100 în primul an de implementare; 100 în cel de-al doilea an de implementare) cu cele mai bune rezultate obținute prin participarea la programe de învățare prin experiență practică (stagii de practică) la potențiali angajatori din domeniul drept și administrație publică, licență și master, în urma unei evaluări realizate după o metodologie transparentă și nediscriminatorie de evaluare. “Astfel, pentru realizarea subactivității, s-a pus în aplicare procedura de premiere, au fost realizate evaluări semestriale în lunile februarie și mai 2022 și evaluări anuale în luna iunie 2022 de către fiecare dintre cei 18 tutori de practică și au fost selectați 100 de studenți practicieni din anul al II-lea de implementare al proiectului care vor primi bursa în valoarea de 1.500 lei fiecare. Prin acest program, s-a realizat unul dintre rezultatele proiectului, respectiv premierea a 200 de studenți participanți la stagiile de practică în cadrul acestui proiect, specific activității A 3.7”, a precizat prof.univ. dr. Gabriel Edmond Olteanu, decan al Facultăţii de Drept, manager de proiect, asistent manager, responsabil de formare şi publicitate fiind lect.univ.dr. Raluca Voinea.