Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre. Potrivit BNR, s-a observat că perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei şi a inversării ulterioare a traiectoriei acesteia are ca resorturi majore atenuarea efectelor directe şi indirecte ale şocurilor globale pe partea ofertei – inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în martie 2023 – precum şi manifestarea efectelor de bază dezinflaţioniste asociate creşterilor ample consemnate din a doua parte a anului 2021 de preţurile energiei, combustibililor şi alimentelor procesate, alături de influenţele venite din probabila ajustare descendentă a cotaţiilor unor mărfuri, pe fondul detensionării pieţelor en-gros. Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflaţiei este însă revizuită moderat în sens ascendent, în principal ca urmare a dinamicilor relativ mai ridicate anticipate a fi consemnate de preţurile combustibililor, energiei şi alimentelor procesate, sub impactul majorării peste aşteptări a cotaţiilor internaţionale în perioada recentă, au remarcat membrii Consiliului.
Acasă Ultima oră Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul...