Un punct de plecare pentru campania de Mondiale? – Tricolori dezmorţiţi

0
359

România a făcut un joc bun şi a făcut egal cu Uruguayul lui Cavani

„Dacă facem faţă Uruguayului, ne putem bate de la egal la egal cu oricine” prefaţa Mutu din postura de căpitan şi veteran al naţionalei partida cu campioana Americii de Sud. Tricolorii aveau într-adevăr să se ridice la nivelul unei echipe în vogă în fotbalul mondial, care aliniază o tripletă fantastică în avanposturi. Criza de public anunţată cu o zi înaintea disputei a fost rezolvată şi ea parţial, circa 20.000 de suporteri terminând şi ei la egalitate disputa cu frigul, câştigând-o în schimb pe cea cu ninsoarea. Într-o peluză şi-au făcut de cap vuvuzelele, în cealalată jandarmii. În ambele au fost prezenţi suporteri ai Ştiinţei veniţi să-şi strige oful. Numai că Mircea Sandu şi Mitică Dragomir şi-au curăţat „fieful” de contestatari cu preţul unor gaze lacrimogene, care au făcut şi victime „colaterale” – pensionari şi copii. Zgomotul infernal al vuvuzelelor, amplificat de difuzoare, era menit să camufleze scandările, însă acestea s-au răspândit pe tot stadionul, semn că nimeni nu mai înghite şleahta penală care conduce fotbalul românesc. „La puşcărie, Mitică la puşcărie” şi „Mircea Sandu eşti o mizerie”  se dezlănţuie în cor fanii naţionalei. Jucătorii sunt aplaudaţi, în special Mutu, doar Tătăruşanu este luat în colimator. Nici nu apucaseră oficialii să-şi termine „uischeanele” de la protocol şi Cavani a scuturat plasa de stratul fin de nea. „El Matador” nu şi-a confirmat renumele, îngenunchind „taurii” lui Piţi prea devreme, încă de la ieşirea în arenă. Prolificul atacant a fost aşezat la marginea tripletei letale, nu în centru cum îl foloseşte Mazzarri la Napoli, însă a arătat că marchează de oriunde, cu orice picior. De această a fost stângul, din afara careului. Tot Cavani ţinteşte bara şi pare de neoprit.

Penalty neacordat pentru oaspeţi

Protestele anti-federali se înteţesc o dată cu ninsoarea, dar pe teren tricolorii încep să lege jocul. În spate stăm bine, mijlocul încropeşte ceva, chiar dacă Neagu şi Pintilii au cotă cam cât un şiret de la gheata lui Cavani, iar Torje e rezervă de profesie la Udinese. În faţă cei doi Nicolae dezvoltă lupte corp la corp cu adversarii, fără efect pe tabelă, deşi golgheterul Ligii I zguduie transversala cu o reluare spectaculoasă. Mutu e mai retras ca de obicei şi face o risipă de efort suprinzătoare. N-o băgăm în aţe însă în momentele prielnice. Până la pauză ungurul Kassai ne protejează şi pentru noi chiar e cel mai bun din lume, aşa cum a fost declarat anul trecut de FIFA. Tătăruşanu este uluit că a scapat după ce l-a acroşat în careu pe Cavani. Până şi portarul gafeur al Stelei ar fi dictat penalty. Avem dezavantaj la pauză, dar ne-am descurcat onorabil ca joc. Lui Piţurcă îi pică fisa la cabine, umblă puţin la mijloc şi atac, iar Bogdan Stancu intră cu gol egalând şi pe tabelă raportul de forţe. Tot el e aproape de 2-1, dar se vede că Muslera a contribuit la postura de lider a Galatei, după ce s-a şlefuit ani buni în Serie A, la Lazio.  Tabarez îi scoate pe „napoletanii” Cavani şi Gargano şi sud-americanii par şi ei împăcaţi cu egalul. E echitabil, e amical. De fapt, toată lumea e mulţumită la final de joc şi rezultat. În ritmul acesta naţionala ar fi capabilă să se bată pentru calificarea la Mondiale. Ungaria, Turcia nu sunt nici pe departe de calibrul naţionalei „Celeste”. Mai e destul însă până în toamnă, când începem meciurile pe puncte. Până atunci, poate se rezolvă şi problemele protestatarilor. Şi cea a Craiovei, într-un fel sau altul. Deocamdată, pe federali îi doare-n vuvuzelă.

 

România – Uruguay 1-1

Au marcat: B. Stancu 50 / Cavani 2.

Romania: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Goian, Latovlevici (Găman ’60) – Pintilii (Bourceanu ’46) – Torje, Neagu (C. Lazăr ’46), D. Niculae (B. Stancu ’46), Mutu (Tănase ’75) – M. Niculae (Marica ’46). Selecţioner: Victor Piţurcă.

Uruguay: Muslera – Maxi Pereira (Fucile ’46), Lugano, Godin, Caceres – Gargano (A. Gonzalez ’68), A. Rios (Eguren ’77), Ramirez – Cavani (Abreu ’60), Suarez, Forlan. Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.

Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria).

 

Declaraţii

Piţurcă – mulţumit, jucătorii – optimişti

După meciul cu Uruguayul, selecţionerul Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit de prestaţia naţionalei, acuzând totuşi începutul ezitant al tricolorilor. „A fost o primă repriză în care puteam primi 2-3 goluri, dar în repriza secundă am jucat extraordinar. A fost un rezultat echitabil. Am avut un început slab de meci şi greşeli personale. Dar cei care au intrat au jucat bine. Dacă un singur jucător nu face ce trebuie, o să plângem iar după calificări. Mutu a luptat mult, sunt mulţumit de el. Suporterii ne-au încurajat tot timpul, le mulţumesc că pentru că au fost alături de noi, deşi mă aşteptam la un stadion arhiplin. Sunt jocuri cu adversari puternici în care putem evalua nivelul la care suntem. Doar aşa putem fi pregătitţi să ne batem cu echipe precum Olanda sau Turcia” a spus Piţurcă. Mutu nu s-a lipit de gol în amicalul cu Uruguay, chiar dacă a recunoscut înaintea meciului că se gândeşte şi la depăşirea recordului lui Hagi. „Am scos un rezultat bun care ne dă speranţe pentru campania de calificare. Dacă am fi pierdut la scor, trebuia să nea dea de gândit! Aşa, am obţinut un rezultat bun, am jucat de la egal la egal cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Sunt mulţumit pentru rezultat şi nu contează că eu nu am reuşit să marchez”, a spus atacantul după meci. Daniel Niculae e mândru că tricolorii au reuşit să revină pe tabelă în ciuda golului rapid încasat de Tătăruşanu: „Nu ştiu dacă stăm bine. Am scos un rezultat bun, dar se putea şi mai bine. Am luat gol foarte rapid şi asta ne-a dat mult înapoi, dar am reacţionat foarte repede. Ne-am creat ocazii şi am revenit pe tabela de marcaj. Asta e încurajator, că am avut ocazii. Am avut şi bara lui Marius Niculae… Cred că pe viitor putem îmbunătăţi aceste lucruri şi eu zic că astăzi nu ne-am dezamăgit fanii. Cred că în viitor vom deveni mai siguri din punct de vedere defensiv. Mesajul selecţionerului e unul foarte clar. Când vii la naţională treubie să uiţi de toate problemele de la echipa de club. Cred că prin atitudine şi voinţă ne vom îndeplini obiectivele”.

Torje, apreciat de Cavani

Bogdan Stancu se bucură că a marcat şi crede că în vară se va întoarce la Galatasaray. „A fost un meci destul de greu, în care noi am intrat mai greu în prima repriză. Sunt bucuros pentru că am marcat şi sper să îmi fac treaba cât mai bine. Cu siguranţă în vară mă voi întoarce la Galata şi voi vedea atunci ce este mai bine pentru mine, dacă să renunţ sau să plec în altă parte”, a spus marcatorul României. Torje spune şi că are nevoie de naţională pentru a-şi dovedi valoarea: „Am făcut un meci bun, cu mulţi jucători tineri în teren. Eu zic că am avut mai multe ocazii decât ei şi puteam să şi câştigăm. E adevărat că puteam să şi pierdem. Eu joc puţin la echipa de club şi vreau ca atunci când vin aici să îmi arăt valoarea. Am nevoie de moral pentru că sunt jucător tânar şi eu zic că un egal împotriva Uruguayului e un rezultat bun”. Torje a fost remarcatul lui Cavani din echipa României, atacantul lui Napoli apreciind şi atmosfera de pe stadion, dar şi faptul că a fost încurajat de câţiva fani ai lui Napoli prezenţi în tribune: „Napoli are fani peste tot, sunt mândru că joc la o asemenea echipă” a spus starul de lângă Vezuviu.