După vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan: China suspendă cooperarea cu SUA în mai multe domenii

0
489

Beijingul a anunţat astăzi, 5 august, suspendarea cooperării sale cu SUA, între care dialogul cu responsabilii militari de înalt nivel, în urma vizitei în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Ministerul afacerilor de exeterne chinez a precizat, printr-un comunicat, că Beijingul suspendă discuţiile climatice, cooperarea în lupta criminalităţii transfrontaliere, repatrierii migranţilor clandestini şi securităţii militare în zonele maritime. Au fost anunţate sancţiuni împotriva lui Nancy Pelosi şi a familiei sale, fără alte detalii. Anunţul survine a doua zi după exerciţiile militare de mare amploare în jurul Taiwanului, care se prelungesc până duminică. Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat în Cambodgia, unde participă la un summit regional, că vizita a fost o provocare flagrantă şi creează un precedent periculos în relaţiile dintre cele două ţări.