Premierul României, Nicolae Ciucă : “Abordarea unitară a Flancului estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO”

0
334

Premierul României, Nicolae Ciucă, a participat ieri la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” la ceremonia de prezentare a drapelului de luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în România (Brigada 2 Combat Team din cadrul Diviziei 101 Aeropurtată americană). Ciucă a subliniat că după 25 de ani la semnarea Parteneriatului strategic SUA-România, preşedintele Biden a reiterat la Madrid angajamentul ferm al SUA faţă de securitatea regiunii Mării Negre, anunţând acţiuni suplimentare pentru întărirea descurajării şi a apărării NATO. “Noile realităţi în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc Estic determinate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei au condus la adoptarea unui nou concept strategic al Alianţei la Summitul de la Madrid care a recunoscut această regiune ca fiind de importanţă strategică. Această decizie a fost susţinută cu argumente solide, atât de preşedintele României, cât şi de preşedintele Statelor Unite ale Americii. Abordarea unitară a Flancului estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO, iar Summitul de la Madrid a marcat naşterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă “, a declarat Nicolae Ciucă.