În derby-ul etapei a 3-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte Rapid Bucureşti, duminică, de la ora 20.15, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei, Laszlo Balint, a declarat că plecarea lui Gustavo, vândut de club în Iran, va lăsa urme, mai ales că pentru meciul cu Rapid sunt suspendaţi Bancu şi Mateiu, iar Rivaldinho nu are drept de joc.
„Este un meci dificil pentru noi, contra unei echipe care a demonstrat că este într-o formă bună. Rapid a bifat transferuri importante, îşi propun destul de mult, este emulaţie acolo, dar o să ne axăm pe ce vom face noi, încât să câştigăm toate punctele. Ştim că e un meci special pentru noi şi pentru fani. Victoria cu Vllaznia a însemnat calificarea, dar şi o confirmare a lucrurilor de care suntem capabili, am avut atitudine bună, am fost perseverenţi, am avut răbdare şi fotbalul ne-a răsplătit, rezultatul a venit ca o consecinţă a exprimării şi asta vreau să văd şi mâine. Dorinţa noastră este la nivel maxim. Nu sunt probleme medicale majore, dar plecarea lui Gustavo ne lasă descoperiţi. Gustavo este jucător cu experienţă, care ştia ce înseamnă acest club, jucător important, care putea rezolva anumite meciuri. Rivaldinho nu are drept de joc, avem şi cei doi suspendaţi, Mateiu şi Bancu, dar cine va intra, indiferent de experienţă şi de vârstă, sunt convins că va avea atitudinea corectă. Voi încerca să aliniez o formulă optimă pentru a încerca să câştigăm. Vreau să câştigăm cu Rapid, apoi, pas cu pas, pe termen mediu şi lung, sunt sigur că vom cunoaşte satisfacţii. Rapid e o echipă bună şi vom avea momente grele, de aceea avem nevoie de aportul fanilor. Nu e un duel între Balint şi Mutu, e un duel între două echipe puternice, sunt convins că va ieşi un spectacol pe teren şi în tribune. Au jucători cu experienţă, fundaşii Săpunaru, Grigore şi Morais, jucători cu travaliu, Crepulja şi Kait, jucători tehnici precum Ioniţă şi Sefer, dar şi pe Dugandzic, un atacant puternic, marcator, Rapid se transformă în bine de la o zi la alta. Contestatari vor fi mereu, oriunde te duci, dar am venit la Craiova să muncesc, să creştem ca grup, am mare încredere în ce putem să facem” a declarat Laszlo Balint.
Fundaşul Bogdan Vătăjelu a prefaţat şi el duelul cu Rapid Bucureşti: „Va fi un meci foarte greu, Rapidul e deja într-o formă foarte bună, au fanii aproape la fiecare meci, i-au ajutat şi cu FCSB să câştige, dar depinde de noi să-i facem pe suporterii noştri fericiţi. Nu mă surprinde victoria cu Vllaznia, eu am spus că de la pauză ne vom impune lejer, dar a fost totuşi la final. Am dat un mic restart, după ce făcusem trei egaluri, acum ne gândim la următorul meci, chiar dacă nu a am avut prea mult timp pentru a-l pregăti. Rapid are jucători tehnici, dar şi cu experienţă, forţa grupului poate face diferenţa, rămâne să vedem de care parte. Cred că suntem pregătiţi, nu se resimte oboseala. Va fi infern pe stadion, îi aşteptăm pe fani să creeze o atmosferă extraordinară”.