Acţiune de prevenire a consumului de droguri, la Pleniţa

0
561

Activităţile desfăşurate de poliţiştii doljeni pentru prevenirea consumului și traficului de droguri au continuat şi în acest sfârşit de săptămână şi se vor derula şi în perioada următoare.

Astfel, pe  23 iulie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Secției 7 Poliție Rurală Plenița și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate preventivă în comuna Pleniţa, activitate ce a vizat informarea și conștientizarea cetăţenilor asupra efectelor nocive ale consumului de droguri. În cadrul activităţii, au fost oferite informații menite să conștientizeze tinerii şi nu numai, în privința riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, discutându-se totodată și despre prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri. De asemenea, au fost transmise informaţii cetățenilor pentru prevenirea faptelor cu violență și a furturilor din curți şi anexe gospodărești. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.