Rusia şi Ucraina vor semna un acord privind exportul de cereale

0
396

Rusia şi Ucraina vor semna astăzi după-amiază, anunţă preşedinţia turcă, un acord privind exportul de cereale. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, dar şi reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei, vor participa la evenimentul prevăzut pentru ora 13.30 (ora locală) la Palatul Dalmabahce din Istanbul. Acordul va permite ieşirea prin Marea Neagră (via coridoare securizate) a cerealelor ucrainiene blocate de război în silozuri, precum şi exportul de grâu şi îngrăşăminte chimice de către Rusia. Inspecţia navelor comerciale revine Turciei, pentru a se asigura că vasele nu transportă armament.