Greenpeace a lansat „Ghidul comunităților de energie” pentru a fi de folos curioșilor, comunităților care vor să își producă singure energia, asociațiilor sau chiar autorităților și a aduce energia în mâinile oamenilor. “Politicienii aleg să reprezinte interesele corporațiilor și să ignore interesele cetățenilor. Oamenii sunt furioși, dezamăgiți, dar și mai hotărâți ca oricând să revoluționeze modul în care este produsă energia. Vrem energie regenerabilă, generată la nivel local și comunitar în Europa”, se precizează în comunicatul de presă al Greenpeace România.
Comunitățile de energie sunt grupuri de cetățeni care se
organizează autonom în proiecte de eficiență energetică, producție
pentru consumul propriu, vânzarea de energie regenerabilă și nu
numai.
Comunitățile de energie ne pot ajuta să reducem și să ameliorăm din efectele din ce în ce mai grave ale crizei climatice. Prin comunitățile de energie putem renunța la combustibili fosili, ne obținem independența energetică și putem produce energie regenerabilă, la nivel local, cu costuri mult mai mici. Bonus: ne apropiem de oamenii din comunitate, învățăm, creștem împreună și ne susținem unii pe alții.
„Ghidul comunităților de energie” cuprinde informații ușor de înțeles despre:
* Diferitele forme de organizare ale unei comunități de energie
* Cum se formează o echipă, cum poate fi sensibilizată comunitatea
* Cum este aleasă activitatea potrivită pentru comunitate
* Tipurile de energie regenerabilă către care se poate îndrepta
comunitatea
* Primii pași ai proiectului, de la studii de fezabilitate la
obținerea finanțări
Pe parcursul lecturii vor fi descoperite sfaturi, link-uri utile și multe alte resurse care pot ajuta comunitățile să își obțină independența energetică și să lupte în mod direct împotriva schimbărilor climatice. “Este posibil ca prin comunitățile de energie să creem cu toții un sistem energetic nou, echitabil, 100% regenerabil, deținut de oameni și care să nu compromită bunăstarea generațiilor viitoare. Avem nevoie de un sistem energetic complet diferit, care să confere autonomie energetică oamenilor. Scopul comun al tuturor locuitorilor planetei trebuie să fie oprirea arderii combustibililor fosili. Trebuie
să ne folosim de toate uneltele pe care le avem la îndemână pentru a atinge acest țel”.
Ghidul oferă instrumentele necesare pentru a acționa. A sosit momentul ca oamenii să ia măsuri practice pentru a iniția proiecte de energie regenerabilă și a schimba lucrurile împreună cu alte persoane din comunitățile lor.