Ministerul Agriculturii, coordonator al comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice în agricultură, va avea în atenție suprafețele, regiunile și culturile afectate și, desigur, măsurile pentru reducerea efectelor secetei.
Prognozele Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie pentru perioada imediat următoare evidențiază temperaturi foarte ridicate. Din acest motiv, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției va funcționa o celulă de criză pentru monitorizarea efectelor produse de caniculă. Astăzi vom avea o întâlnire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Vom transmite la nivel local și către toate instituțiile guvernamentale un pachet de măsuri care vizează atât monitorizarea situației, cât și măsuri de prevenire a efectelor produse de temperaturile ridicate.
Împreună cu celelalte ministere de linie, vom informa populația și vom colabora cu societatea civilă pentru a sprijini oamenii care au nevoie de ajutor.
Departamentul pentru Situații de Urgență va coordona activitatea la nivel național. Avem în pregătire, la nivelul guvernului, măsurile necesare pentru a proteja cetățenii și a interveni în sprijinul sectorului agricol.