26 iulie 2022, termenul limită până la care elevii se mai pot înscrie în evidențele AJOFM Dolj

0
308

În termen de 60 de zile de la absolvire, elevii sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă. Potrivit prevederilor Ordinului nr. 5549 din 5 noiembrie 2021 al Ministrului Educaţiei cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 27 mai 2022, astfel data limită de înregistrare în evidența AJOFM DOLJ este 26 iulie 2022.

“Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj”, se precizează într/un comunicat de presă al AJOFM Dolj.

În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.