UE și Azerbaidjan își consolidează relațiile bilaterale, inclusiv cooperarea în domeniul energiei

0
313

Ieri, la Baku, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și comisarul pentru energie, Kadri Simson, s-au întâlnit cu președintele Ilham Aliyev și cu ministrul azer al energiei Parviz Shahbazov, în scopul de a consolida cooperarea existentă dintre UE și Azerbaidjan. Președinta Comisiei și președintele azer au semnat un nou Memorandum de înțelegere privind un parteneriat strategic în domeniul energiei.

Actualmente, UE și Azerbaidjan negociază și un nou acord cuprinzător, care va permite o cooperare consolidată într-o serie largă de sectoare, inclusiv diversificarea economică, investițiile, comerțul și valorificarea la maximum a potențialului societății civile, evidențiind totodată importanța drepturilor omului și a statului de drept.

În urma vizitei de astăzi de la Baku, Consiliul de Cooperare UE-Azerbaidjan se va întruni pe 19 iulie la Bruxelles pentru a analiza relațiile generale și a discuta despre posibile domenii de interes reciproc pentru cooperare în viitor.

Președinta von der Leyen a declarat: „Astăzi, prin acest nou memorandum de înțelegere, deschidem un alt capitol al cooperării noastre din domeniul energiei cu Azerbaidjan, un partener-cheie în eforturile pe care le depunem pentru a renunța la combustibilii fosili din Rusia. Urmărim nu numai să consolidăm parteneriatul nostru existent, care garantează aprovizionarea stabilă și fiabilă cu gaze a UE prin coridorul sudic al gazelor, ci și să punem bazele unui parteneriat pe termen-lung în sectorul eficienței energetice și al energiei curate, având în vedere că atât noi, cât și partenerul nostru urmărim realizarea obiectivelor Acordului de la Paris. Energia este însă doar unul dintre sectoarele în care ne putem consolida cooperarea cu Azerbaidjan și abia aștept să valorificăm întregul potențial al relației noastre”.

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/ue-si-azerbaidjan-isi-consolideaza-relatiile-bilaterale-inclusiv-cooperarea-domeniul-energiei-2022-07-18_ro