Tradiţionalul turneu “Cupa Craiovei” la handbal feminin, care precede startul fiecărei ediţii de campionat intern, va avea loc anul acesta între 4 şi 6 august, în Sala Polivalentă din Bănie. Alături de gazda competiţiei, SCM Universitatea Craiova, vor participa formaţiile: Rapid Bucureşti, campioana Ligii Florilor, SCM Rm. Vâlcea, locul 3 în ediţia trecută de campionat, şi formaţia maghiară Alba Fehervar, ocupanta locului 10 în Nemszeti Bajnoszag I.
Cu prilejul acestui turneu, SCM Universitatea Craiova îşi va prezenta lotul pentru sezonul următor. SCM Craiova a achiziţionat cinci handbaliste străine: Anastasija Babovic (Muntenegru, 21 de ani), portar, de la Buducnost Podgorica, Dijana Mugosa (Muntenegru, 26 de ani), extremă stânga, de la Podravka Vegeta, Katarina Krpež Šlezak (Serbia, 33 de ani), extremă dreapta de la Krim Ljublijana, Ana Paula Rodrigues (Brazilia, 34 de ani), coordonator, de la Dunărea Brăila şi Ruth João (Angola, 24 de ani), pivot, de la Paris 92.