Debut de sezon nefast pentru Ştiinţa

1
1114

Concluzia începutului de sezon este că Universitatea Craiova nu are nici echipă şi nici antrenor. Din păcate, asta înseamnă în primul rând că nu are un conducător inspirat sau realist. Ştiinţa a scos un punct cu Sepsi datorită a doi jucători pe care Mihai Rotaru îi va vinde imediat, pe nişte sume cu care va achita salariile lui Vînă, Creţu, Mateiu şi Nistor, “magicienii” care te torturează, care te gonesc de la stadion. Gustavo a reuşit o dublă venind de pe bancă forţat de accidentarea lui Roguljic, iar Pigliacelli a salvat punctul la ultima fază, dar cei doi vor fi vânduţi, deşi niciunul nu voia să plece. Cine va veni în locul lor? Lăsaţi orice speranţă, voi, cei care iubiţi Ştiinţa! Nu a fost cumpărat niciun jucător nici după ce a fost vândut Cicâldău cu 6 milioane de euro, la ce să ne aşteptăm când Rotaru va încasa “mărunţiş” pe Pigliacelli şi Gustavo?

Lotul nu e nici mai bun, nici mai slab faţă de anul trecut (până la plecările lui Pigliacelli şi Gustavo), dar acum nici antrenorul nu te poate salva. Cu Reghe pe bancă, în 2022, în niciun meci în care a deschis scorul, Ştiinţa nu a cedat nici măcar un punct. De altfel, a fost echipa care a adunat cele mai multe puncte în partea a doua a stagiunii trecute şi s-a bătut chiar la titlu, deşi nu avea argumente să o facă. Dar pe mister Rotaru l-au deranjat “derapajele” lui Reghe, chemat la chermeză de Mircea Dinescu, deşi problema reală finanţatorului era că antrenorul avea mai mare notorietate decât pseudofotbaliştii săi. De altfel, Rotaru i-a reproşat lui Bergodi, antrenorul cu care s-a bătut la titlu şi care a metamorfozat Sepsi într-o echipă-spectacol, că făcea fotbal-tenis la antrenamente în Bănie, aşa că e inutil să mai facem alte comparaţii. În schimb, Rotaru l-a văzut antrenor capabil pe cel care l-a eliminat Filiașiul din Cupa României.

Sepsi, un pic relaxată după cele două trofee câştigate recent, s-a văzut condusă cu 2-0 în Bănie, dar apoi a pus stăpânire pe joc. Bergodi s-a repliat cu Ninaj stoper, schimbând așezarea, după ce aiurea îl trimisese la mijloc, şi a egalat meritat, fiind chiar aproape să ia toate punctele. Fără niciun jucător decent la mijlocul terenului şi fără vreo speranţă de a aduce unul, după cum reiese din declaraţiile conducătorului clubului, Universitatea a suferit, s-a apărat, dar nici măcar nici asta nu a reuşit. Inclusiv din punct de vedere fizic au fost mari probleme pe final de joc, pe lângă faptul că s-au accidentat trei jucători, așa că și noul preparator fizic ridică semne de întrebare. În repriza a doua, Craiova fost haotică, dezorganizată, un pic ridicolă pe final.  Şi-a chinuit cei 10.000 de suporteri, care probabil se vor evapora treptat, la ce perspective are echipa. Până la urmă, jucătorii nu au nicio vină, ei fac ce pot, nici măcar indolentul Nistor nu a mai refuzat să alerge de data asta, dar asta le e valoarea.  Iar antrenorul care-i distribuie în teren nu are experiență, nici vreun trofeu, nici nu știe cu ce se mănâncă fotbalul pe aici, prin Oltenia…Oricum, se preconizează un sezon dureros pentru fanii olteni.

Universitatea Craiova – Sepsi 2-2

Au marcat: Gustavo ’29, ’59 / Damaşcan ’73, Păun ’87.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpăţînă (Martic ’84), Papp, Screciu, Vătăjelu – Al. Creţu, Mateiu, Baiaram (Nistor ’73) – Roguljic (Gustavo ’26), Koljic (Markovic ’73), Ivan. Antrenor: Laszlo Balint.

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălaşa, Mitrea, Dumitrescu (Ispas ’82) – Ninaj (Rondon 62) N. Păun, I. Gheorghe (Rodriguez ’69) – Bărbuţ (Golofca ’46), Tudorie (Damaşcan ’69), Ștefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Cartonaş roşu: Mateiu ‘89

Arbitru: Radu Petrescu

1 COMENTARIU

Comments are closed.