Dubiţă dubioasă, confiscată de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
522

Poliţiştii de frontieră din Calafat şi-au făcut datoria. Astfel,  o dubiță,   care figura ca bun căutat pentru confiscare, de către autoritățile din Marea Britanie, a fost depistată de către poliţiştii de frontieră din Vama Calafat, județul Dolj. 

În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un român, în vârstă de 37 de ani, conducând o autoutilitară, înmatriculată în Marea Britanie. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră doljeni au constatat faptul că microbuzul, marca “Ford Transit”, se află în atenția autorităților din Marea Britanie, figurând ca bun căutat pentru confiscare, din data de 8 iunie. Şoferul le-a spus poliţiştilor că nu știa despre această situație când a cumpărat dubița. „Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul unității până la finalizarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”  la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal”, precizează Poliția de Frontieră.