Cannabisul dăunează grav sănătăţii: primul tratament – “brăţări” din oţel, nereturnabile

0
428

La data de 12 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au desfășurat o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc, în comuna Galicea Mare. Astfel, au fost efectuate trei  percheziții domiciliare, la unul dintre imobile fiind descoperită o plantaţie “outdoor” de cannabis.

În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada martie – iulie 2022, una dintre persoane ar fi înfiinţat și întreținut o cultură de cannabis, în curtea unui imobil din județul Dolj, în scopul recoltării și comercializării ulterioare a acesteia, parte din recoltă fiind comercializată de către cea de-a doua persoană consumatorilor din județul Dolj. Cu privire la cea de-a doua persoană s-a reținut că, în aceeași perioadă, alături de cannabis ar fi comercializat și MDMA. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 20 de plante de cannabis, comprimate de ecstasy, dispozitive de mărunţit tip grinder, un cântar şi 7.089 de lei, două persoane fiind conduse la audieri. În baza probatoriului administrat, doi bărbați, de 29 şi 36 de ani, ambii din comuna Galicea Mare, au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc. De asemenea, cei doi au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, fiind introduşi în Centrul de Reţinere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.