Jandarmii doljeni au fost la datorie, la sfârşitul săptămânii trecute

0
330

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Fraţii Buzeşti” Craiova și cei ai  Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mihai Bravul” Dolj au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările publice care s-au desfășurat în zona de competență. Totodată, jandarmii din cadrul celor două unități au fost la datorie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în sistem integrat cu lucrători din cadrul I.P.J. Dolj sau în patrule independente, cu misiunea de a preveni și combate faptele antisociale.

Astfel, în perioada mai sus menționată, pe timpul activităților desfășurate, au fost constatate două fapte de natură penală,  cu doi autori , la Legea 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și o faptă faptă de natură penală,  cu un  autor la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare, bunurile găsite asupra lor împreună cu actele de sesizare fiind predate  D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Craiova precum și Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru continuarea cercetărilor.  De asemenea, pe timpul misiunilor specifice,  jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Craiova și cei ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj au aplicat un număr de 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.100 lei, dar și o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei, prevăzută de Codul fiscal, în urma căreia au fost confiscate 1400 de țigarete fără timbru fiscal românesc.