O femeie dintr-un cămin de îngrijire bătrâni a căzut de la etaj şi a murit

0
561
Astăzi, la  ora 13:35, polițiștii Secției nr.2 Poliție Craiova au fost sesizați,  prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că o femeie , în vârstă de 76 de ani, din comuna Afumați, ar fi căzut de la etajul 2 al unui cămin de îngrijire bătrâni, din municipiul Craiova, unde era cazată.
“La faţa locului , a fost solicitat un echipaj de urgenţă din cadrul I.S.U. Dolj, pentru acordarea primului ajutor. S-au  efectuat manevre de resuscitare, dar,  din păcate, fără succes, fiind pronunțat decesul femeii. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care avut loc evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.