Ionuţ Stroe: “Noul Executiv încalcă dreptul fundamental la învăţătură”

2
398
Ionuţ Stroe

Deputatul PNL Dolj Ionuţ Stroe susţine că noul Executiv încalcă dreptul constituţional la învăţătură al copiilor din România. “Cu greu şi-ar fi putut imagina cineva că noul Executiv îşi va fixa printre primele ţinte de dezechilibrat tocmai preşcolarii, încălcându-le dreptul fundamental la învăţătură, aşa cum este el apărat de Articolul 32 al Constituţiei României. Pentru că a-i debusola pe părinţii acestora cu privire la viitorul copiilor lor, a-i obliga să îşi lege copiii de glie – adică să îi dea la şcoala de cartier, indiferent dacă aceasta îndeplineşte sau nu aşteptările părinţilor, iar toate acestea întâmplându-se într-un cadru procedural haotic, pe care nimeni nu îl înţelege, nici măcar cei care l-au creat – înseamnă tocmai a încălca un drept fundamental la învăţătură. De fapt, înseamnă chiar mai mult decât atât: punerea viitorului unor copii de şase ani sub semnul întrebării, marcarea lui cu haosul şi filosofia distrugerii specifice actualei puteri”, susţine deputatul liberal Ionuţ Stroe.

Parlamentarul doljean a precizat că un grup de părinţi din Bucureşti a atacat în instanţă Ordinul ministrului privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. “80 de părinţi din Bucureşti deja au atacat în instanţă Ordinul ministrului privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în timp ce mii de alţi părinţi furioşi din toată ţara nu ştiu încotro să îşi mai îndrepte nemulţumirile cu privire la metodologia de înscriere şi implementarea efectivă în şcoli a clasei pregătitoare. Sindicaliştii din învăţământ, pe de altă parte, susţin că ideea unei clase pregătitoare ar fi fost mult mai bine primită de către profesori şi părinţi dacă reprezentanţii Ministerului Educaţiei s-ar fi deranjat să îi întrebe vreodată care ar fi cele mai bune soluţii pentru punerea ei în practică şi dacă ar fi încercat să ajungă la consens în rezolvarea celor mai îngrijorătoare probleme: De ce sunt părinţii obligaţi să îşi înscrie copiii la şcoala de domiciliu? Cine îi va primi în grijă pe copii – educatorii sau învăţătorii? În ce fel de săli vor învăţa aceştia? Câte ore vor sta la şcoală fără să doarmă? Unde vor mânca? Vor folosi aceleaşi toalete precum colegii lor din clasele gimnaziale? Cum poate acest proiect să fie viabil într-un sistem mai mult decât subfinanţat? Vorbim despre copii de 5 sau 6 ani, iar răspunsul la aceste întrebări fac diferenţa între un copil protejat de statul său şi educat responsabil şi un copil abandonat de statul său, al cărui viitor devine incert”, a mai precizat Ionuţ Stroe într-o declaraţie politică, depusă la Parlamentul României.

 

2 COMENTARII

  1. BRAVO TINERE DEPUTAT ,JUSTITIARUL AVOCAT LUPULESCU ESTA LANGA TINE.ESTI DEMN DE INCREDERE SI MERTI FELICITARILE MELE SI ALE TUTUROR INVATACEILOR OLTENI.CU RESPECT AV.ION LUPULESCU.

Comments are closed.