BAC 2022, ultima zi: fără probleme în Dolj

0
488

Astăzi, a avut loc cea de-a treia probă scrisă a Examenului Naţional de Bacalaureat, cea la alegere a profilului şi specializării. Astfel,  fost prezenți 3.554 candidați (95%), fiind înregistraţi 187 de absenţi şi , fapt îmbucurător, nu a fost înregistrat niciun eliminat. Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. “În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022” a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al învăţământului doljean.

O zi de BAC, fără incidente

Referitor la Dolj, cele mai bune detalii au fost oferite de către prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al învăţământului doljean, preşedinte al Comisiei judeţene de Bacalaureat, care a precizat: “Întregul examen s-a desfăşurat în condiţii foarte bune. Astăzi, 22 iunie, a avut loc cea de-a treia probă Examenului Naţional de Bacalaureat. Au fost înscrişi, în acest sens, 3. 554 de candidaţi, fiind înregistraţi 187 de absenţi. Referitor la ultima probă, pot să să spun că cei mai mulţi înscrişi, din cele 15 prevăzute în metodologie, au fost la Disciplina “Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană” – 946, dintre care 32 nu s-au prezentat. De asemenea, la “Biologie vegetală şi animală”, au fost înscrişi 437, însă 105 au absentat. Sigur, toate datele prezentate sunt publice, iar întreg tabelul poate fi consultat pe mediile on-line. Aş vrea să mai spun câteva lucruri. Astfel, toţi cei eliminaţi din examen, pentru fraude, provin din promoţii anterioare. Însă, cel mai vârstnic candidat este un bărbat în vârstă de 54 de ani, pe care îl aşteptăm să vină cu rezultate extraordinare “.