O poveste, cam tristă, dată uitării!

0
1366

Nu toate valorile pe care ne întemeiem viaţa, spunea undeva filozoful Andrei Pleşu, sunt argumentabile. Şi opina că neargumentabile sunt tocmai valorile cardinale, cele care nu ne parvin prin educaţie, ci prin cutumă, cele a căror încălcare se amendează de regulă prin expresii vagi de genul, nu se cade, nu se cuvine, nu e frumos ş.a.m.d.. Când jurnalista Ramona Săseanu de la TVR Craiova, realizatoarea unei emisiuni săptămânale „Tableta de sănătate” a fost numită, spre surprinderea multora, director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, la 11 mai 2021, pentru merite cam anapoda, „abnegaţie politică pe Facebook”, cum s-a exprimat într-o împrejurare Ludovic Orban, pe atunci liderul PNL, între primele sale decizii –precar consiliată- s-au aflat executarea unor foşti colegi de redacţie, pe care nu-i avea la pipotă. Se mai întâmplă. Nicăieri nu domneşte o stare de deplină armonie şi veselă colaborare. Resentimente, mai abil sau deloc ascunse, eclozează când le vine momentul oportun. Ramona Săseanu i-a executat la foc automat, când nici nu se aşezase bine pe fotoliul de director interimar, sub o umbrelă protectoare pe care o visa veşnică, pe Daniel Tiberius Muşuroi, coordonator al compartimentului de ştiri-sport, excelent jurnalist şi pe Anca Pospai, directorul staţiei Craiova, generând o confuzie redacţională fără precedent în istoria instituţiei. Numai că Ramona Săseanu n-a făcut pureci, cum se spune, în fotoliul de interimar, fiind dată la o parte la 15 noiembrie 2021 prin decizia Parlamentului (tocmai când învăţase să ia directivele de partid drept convingeri personale), care l-a validat pe Dan Turturică, ca nou preşedinte-director al TVR. N-a mai prins nici măcar, în pofida zbuciumului, un post în consiliul de administraţie al TVR, unde se regăseşte în schimb „victima ei”, Anca Dindirică. Liberalii, cu drept la două propuneri, pentru consiliul de administraţie, au avut alte opţiuni, nominalizându-i pe Mihai Firică şi Radu Carp, oricum cu suficient relief intelectual, şi picioarele pe pământ. În schimb, Ramona Săseanu, spirit abuziv, a prins in-extremis postul de producător general la SRTV, pe care deocamdată vegetează, deşi în temeiul unei decizii a CCR se probase că sălăşluise inadecvat în funcţia de director interimar. Până la urmă, dacă tot există o judecată de apoi, un romantism al dispreţului, toate se sting în uitare. Şi a cultiva imprevizibilul, a reacţiona neconvenţional, a trăi insurgent şi provocator nu e o regulă simpatică. Fiindcă uite ce s-a întâmplat. Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj, a dat deunăzi o soluţie deloc fericită pentru Ramona Săseanu, la acţiunea introdusă în justiţie de Daniel Tiberius Muşuroi. Soluţia pe scurt: „Se admite contestaţia precizată. Se dispune anularea ordinului de serviciu nr. C/848/23 septembrie 2021 emis de directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune. Obligă intimata la plata despăgubirilor băneşti egale cu diferenţa dintre salariul de coordonator activitate compartimentul ştiri sport TVR Craiova şi salariul de jurnalist tv senior, pentru perioada 24 septembrie 2021 – 15 martie 2022, sume indexate, majorate şi reactualizate la data plăţii. Obligă pârâta la plata sumei de 2500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel”. Cu alte cuvinte, Ramona Săseanu e bună de plată, pentru o decizie luată într-un moment de febrilitate, fără o bună cumpănire a lucrurilor, când a probat toate cunoştinţele solide însuşite la Facultatea de Drept (disciplina Dreptul Muncii) menţionată într-un CV ornat ca un tort de îngheţată, că tot e caniculă. Asta ca să zăbovim în teritoriul competenţei manageriale. Ar mai fi ceva de spus: buna cuvinţă e –inargumentabil- utilă în detaliul zilnic, fiindcă aduce o notă de politeţe şi înţelepciune, de natură să facă viaţa suportabilă. Poate înţelege ceva din această poveste, cam tristă, dată de acum uitării şi protagonista ei.