Neaşteptat de dificil a fost meciul de debut al Simonei Halep la actuala ediţie a Roland Garros-ului. Cap de serie 19, românca s-a chinuit serios pentru a elimina pe nemţoaica Nastasja Schunk, locul 165 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, scor 6-4, 1-6, 6-1.
Asistată din tribune de Nadia Comăneci şi Virginia Ruzici, dar şi de noul său antrenor, Patrick Mouratoglou, Halep a fost dominată în primele două seturi de adversara ei în vârstă de 18 ani. Totuşi, în primul set, fostul lider mondial a revenit de la 2-4 şi a câştigat cu 6-4. În setul secund, germanca a fost singură pe teren, impunându-se net, dar în “decisiv” a resimţit oboseala după cele 3 meciuri din calificări şi cele două ore petrecute pe teren contra lui Halep, care s-a impus şi datorită experienţei superioare.
Simona Halep va evolua în faza următoare cu chinezoaica Qinwen Zheng, locul 74 WTA, care a trecut în primul tur de Marina Zanevska, scor 6-3, 6-1. Halep a învins-o pe Zheng, la începutul anului, cu 6-3, 6-2, în semfinale la Melbourne Summer Set 1, unicul turneu câştigat anul acesta de româncă.
Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat şi ele în turul al doilea, iar Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu au părăsit turneul în faza inaugurală.