270 de milioane de euro pentru punerea în aplicare a inițiativei ALMA

0
381

Primele state membre și-au exprimat angajamentul de a pune în aplicare noua inițiativă ALMA a Comisiei („Aim, Learn, Master, Achieve”) pentru a sprijini tinerii defavorizați să își găsească locul pe piața muncii sau să își continue educația.

Cu ocazia unui eveniment privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor organizat de Comisie săptămâna trecută, s-a anunțat că, până în prezent, mai mult de jumătate dintre statele membre s-au angajat să pună în aplicare inițiativa ALMA în țările lor. În plus, opt state membre s-au angajat deja să aloce aproximativ 270 de milioane EUR pentru inițiativa ALMA în cadrul programelor lor din cadrul Fondului social european (FSE+), în conformitate cu estimările actuale. Se preconizează că vor urma mai multe angajamente, ceea ce va permite tinerilor din întreaga Europă să beneficieze de această nouă inițiativă.

Margaritis Schinas, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, a declarat: Cu ALMA, dorim să ajutăm tinerii să își găsească drumul în viață și să reușească acolo unde sistemul i-a dezamăgit până acum. Este vorba despre apropierea Europei de societate, de oferirea posibilității de a obține experiență profesională, de îmbunătățirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a perspectivelor de viață pentru tinerii europeni. Tinerii sunt speranța prezentului nostru, cei care vor face posibil un viitor mai bun.”

Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, a declarat: „UE oferă sprijin tuturor tinerilor și în special celor care se confruntă cu dificultăți. Participând la ALMA, tinerii defavorizați vor câștiga încredere și convingerea că pot avea succes în viață. Comisia este foarte hotărâtă să asigure succesul ALMA.”

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/primele-state-membre-se-angajeaza-sa-aloce-aproximativ-270-de-milioane-eur-pentru-punerea-aplicare-2022-05-17_ro