S-a inaugurat Muzeul Poliţiei de Frontieră Române

0
486

Ieri, 14 mai, în contextul sărbătoririi, la nivel european, a unuia dintre cele mai importante evenimente culturale, „Cea de-a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor”,  la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a avut loc inaugurarea publică a Muzeului Poliţiei de Frontieră Române.

Evenimentul, desfășurat în prezența conducerii Poliției de Frontieră Române, și a invitaților săi speciali, personalități culturale marcante, precum doamna Felicia Filip, director al Operei Comice pentru Copii, domnul Ernest Oberlander Târnoveanu, director al Muzeului Naţional de Istorie a României, domnul Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal. a avut ca parteneri Corul National de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Cezar Verlan, Opera Comică pentru Copii (OCC), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), IPA – Regiunea 3 București și Corpul Național al Polițiștilor – IGPF. Activitatea a reprezentat un moment important pentru Poliţia de Frontieră care se arată în faţa publicului ca o instituţie cu o istorie remarcabilă, nu doar prin vechime – fruntariile patriei au fost apărate dintotdeauna de înaintaşii poliţiştilor de frontieră de astăzi, fie că s-au numit grăniceri, plăieşi sau altfel – ci şi prin meritele de armă ale celor care au servit acest corp instituţional. Cu această ocazie au fost organizate momente artistice, prezentate de Ansamblul Ciocârlia al Ministerului Afacerilor Interne, ateliere pentru copii şi numeroase surprize oferite de Opera Comică pentru Copii. Publicul s-a bucurat si de tehnica modernă aflată în dotarea PFR, având șansa unică de a traversa frontiere imaginare şi a pătrunde în lumi magice în baza unei vize aplicate pe un pașaport simbolic. Începând de astăzi muzeul va fi deschis și publicului, vizitatorii având ocazia să admire exponate din istoria Poliţiei de Frontieră, dar, mai ales, vor putea să afle povestea armelor utilizate de-a lungul vremii de grănicerii care au străjuit hotarele patriei, despre uniforme şi oamenii care le-au purtat, despre drapelele de luptă ale unităţilor grănicereşti şi faptele de vitejie la care au asistat, despre medaliile de onoare şi meritele glorioase pentru care au fost acordate. Organizarea unui muzeu al poliţiei de frontieră reprezintă, neîndoielnic, un prilej de mândrie pentru fiecare angajat al instituţiei, faţă de apartenenţa la o armă de mare tradiţie, precum şi o cărămidă ce stă la baza culturii organizaţionale. Astfel, primii vizitatori au fost polițiștii de frontieră împreună cu familiile lor, evenimentul fiind un prilej de a transmite celor mici respectul pentru istorie şi pentru arma poliţiei de frontieră. În context, au mai fost organizate activităţi interactive oferite de specialiştii OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), care au oferit publicului posibilitatea unică de a sta de vorbă cu imigranţi din diferite state ale lumii dispuşi să povestească despre experienţa lor.

Despre istoria Muzeului Poliției de Frontieră

Muzeul PFR se prezintă publicului ca o instituţie de tradiție şi cultură ce deține mărturii istorice incontestabile cu privire la funcţionarea corpului naţional de apărare a frontierelor, având rolul de a consolida valorile spirituale şi materiale ale Poliţiei de Frontieră. Muzeul Poliţiei de Frontieră Române s-a înfiinţat în anul 2002 şi a funcţionat într-o clădire din municipiul Giurgiu. La 20 de ani de la înfiinţare, muzeul a fost relocat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Bucureşti. În una dintre sălile ce pot fi vizitate de public, vizitatorii sunt întâmpinați de bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Poliției de Frontieră moderne, sculptat în marmură de artistul Pavel Mercea. Arma “Grănicerilor“ a luat fiinţă în anul 1864, când Alexandru Ioan Cuza a unificat structurile grănicerești din Moldova și Țara Românească, prin Decretul 893 din 24 iulie 1864, de aceea la data de 24 iulie se sărbătorește “Ziua Poliției de Frontieră”. Muzeul găzduiește drapele de luptă, o expoziție de uniforme grănicerești istorice, o expoziție de uniforme actuale ale țărilor europene, machete ale navelor fluviale ale Poliției de Frontieră, arme actuale și din timpul celor două războaie mondiale, epoleți, insigne, decorații și publicații istorice. Printre armele expuse se numără arme de foc ce cuprind pistoale, carabine automate și semiautomate și două mitraliere didactice în secțiune longitudinală, precum și o colecție de arme albe este compusă din pumnale și săbii din perioada Războiului de Independență și din perioada interbelică. La loc de cinste se află și pictura „Bătălia de la Călugăreni”, realizată în ulei pe pânză, fiind realizată de artista Petra Şerbănescu Tănase şi artistul Florian Grofu, având dimensiunea de 650×150 cm. Unul dintre exponatele importante este reprezentat de o uniformă de soldat grănicer de munte din anul 1850 care înglobează elemente ale portului popular românesc – opinci, tunică, șosete de lână. Odată cu trecerea timpului se remarcă faptul că uniformele înaintașilor noștri țin pasul cu “moda” vremurilor de care aparțin. Totodată, se încearcă reconstituirea unui moment al Războiului de Independență, purtat între anii 1877-1878, între două mari puteri: Rusia și Turcia. Astfel că Muntenegru, Bulgaria și Serbia sunt cotropite de otomani, iar Rusia se hotărăște să țină piept turcilor și pornește războiul. Dar, pentru a ajunge în Bulgaria, la Plevna, unde are loc o bătălie trebuie să traverseze țara noastră (la Plevna există un muzeu dedicat acestei bătălii unde bulgarii aduc un omagiu românilor care i-au ajutat la apărarea Bulgariei). Ca să traverseze țara noastră, Principele Carol profită de acest lucru și cere în schimb “independența față de imperiul otoman”. România participă și ea la această bătălie! Este momentul când sergentul Ion Grigore, care a capturat un drapel otoman pe câmpul de luptă, îl înmânează Regelui Carol (cu vârful în jos, semn că turcii au fost înfrânți), iar regele îl decorează cu medalia “Virtutea Militară”. Muzeul deține, de asemenea, și o colecție de uniforme de epocă și contemporane, care au fost purtate de soldații și ofițerii grăniceri în timpul celor patru regi care au stat pe tronul țării noastre. Pentru a identifica perioada, vizitatorii pot privi coifurile sau pălăriile expuse cu semnul Regelui Carol I, Ferdinand I, Carol al II- lea și Regele Mihai I. Mai aproape de vremurile moderne, muzeul deține și o colecție de uniforme internaționale, donate de-a lungul timpului de diverse delegații conține uniforme de ceremonie din Bulgaria, Ucraina, Turcia, Germania, Spania, Austria, Franţa, Italia şi Norvegia. Vizitatorii mai pot vizualiza machete ale navelor de patrulare și de supraveghere folosite de marinarii din cadrul Poliției de Frontieră Române. Aceștia au participat la numeroase misiuni pe mare, unde au salvat sute de vieți ale migranților proveniți în special din orientul mijlociu. Poliția de Frontieră Română modernă are la bază istoria grănicerilor care s-au remarcat prin patriotism, devotament față de țară și instituție, verticalitate și profesionalism. Despre cei care asigură supravegherea și controlul trecerii frontierelor române s-a vorbit prea puțin, de aceea nu mulți sunt cei care cunosc istoria grănicerilor și a polițiștilor de frontieră. De-a lungul celor două milenii de istorie, poporul român a dovedit o grijă neîntreruptă pentru hotarele țării sale, dorindu-și întotdeauna păstrarea entității sale în cadrul Continentului European.