Decizie definitivă în dosarul tâlharilor care l-au bătut pe paznicul de la “Independenţa”

0
349

Doi bărbaţi din Corabia au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea, după ce, în luna aprilie a anului trecut, împreună cu un tânăr din aceeaşi localitate, în timp ce încercau să fure fier dintr-o societate din Craiova au fost surprinşi de paznicul unităţii, pe care l-au luat la bătaie. Tânărul a scăpat cu trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce “colegii” săi au de executat unul opt, iar celălalt trei ani de închisoare.

Pe 27 aprilie 2011, poliţiştii doljeni erau sesizaţi prin serviciul apel de urgenţă 112 de Gigi Pădureanu, de 30 de ani, din Craiova, paznic la SC Independenţa SA, din municipiu, că a surprins în incinta unităţii trei bărbaţi care, cu ajutorul unui flex, tăiau fierul cu intenţia de a-l fura. În momentul în care s-au văzut descoperiţi, cei trei l-au luat la bătaie pe paznicul care le ceruse să se oprească. Unul dintre hoţi l-a lovit cu pumnii, în timp ce ceilalţi doi l-au ameninţat cu o sapă şi un levier. Au fugit ulterior, însă n-au ajuns prea departe pentru că, în urma apelului paznicului, două echipaje de poliţişti de la Secţia 3 Craiova au ajuns la faţa locului şi au reuşit să-i prindă pe agresori.

Aceştia au fost duşi la sediul subunităţii, au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre Gigel Dropie, de 18 ani, Cristian Dincă, de 42 de ani şi Gigel Călin de 43 de ani, toţi din localitatea Corabia, judeţul Olt. Poliţiştii le-au întocmit celor trei dosare penale pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, au stabilit că cel care îl lovise pe paznic era Gigel Călin, care avea şi antecedente penale, şi i-au prezentat pe toţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, procurorii dispunând reţinerea lor pentru 24 de ore. Ziua următoare, pe 28 aprilie 2011, toţi trei au primit mandate de arestare preventivă.

La jumătatea lunii mai cei trei au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, iar în luna octombrie 2011 au fost condamnaţi în primă instanţă. Magistraţii Judecătoriei Craiova l-au condamnat pe Gigel Călin la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie. În plus, instanţa a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse de 4 ani închisoare, la care fusese condamnat inculpatul în decembrie 2006 de Judecătoria Corabia, dispunând ca această pedeapsă să fie executată în întregime alături de cea pronunţată pentru tâlhărie, rezultând un total de 11 ani închisoare. Cristian Dincă a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Gigel Dropie a primit trei ani de închisoare, însă cu suspendare. Dropie a fost pus în libertate şi se pare că a fost mulţumit de sentinţă, pentru că nu a declarat recurs, în timp ce Dincă şi Călin, faţă de care s-a menţinut arestarea, au atacat hotărârea Judecătoriei.

Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Craiova, unde miercuri, 22 februarie a.c., s-a pronunţat hotărârea definitivă. Judecătorii au admis recursul declarat de Călin şi au casat, în parte, sentinţa penală a Judecătoriei. Magistraţii Curţii de Apel i-au redus lui Gigel Călin pedeapsa aplicată pentru tâlhăria de anul trecut, de la şapte la patru ani de închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa aplicată de Judecătoria Corabia, urmând ca inculpatul să execute în total opt ani închisoare. Recursul formulat de Cristian Dincă a fost respins ca nefondat. Instanţa a dedus din pedepsele aplicate celor doi perioada reţinerii şi arestării preventive, aceştia rămânând încarceraţi în penitenciar pentru a-şi ispăşi pedepsele.